Banii U.E. şi noul Lebensraum

Pentru a se dezvolta, popoarele au nevoie de spațiu (geografic), prin urmare istoria umanității este lupta statelor-natiune pentru a cuceri sau mentine spațiul geografic de care au nevoie (implicit, resursele de tot felul ale acelui spațiu)...

În geopolitica secolului al XX-lea, spațiul cultural-geografic german a produs un concept fundamental, numit ,,spațiul vital" (lebensraum). Conceptul a fost lansat de Friedrich Ratzel, promovat de Rudolf Kjellen și susținut, între alții, de Karl Haushofer, generalul Friedrich von Bernhardi, cu a sa ,,Germania și viitorul război - 1912", sau Hans Grimm, cu ,,Volk ohne Raum/Un popor fără spațiu", publicată în 1926.

Teza de bază a ,,teoriei spațiului vital" este aceasta: pentru a se dezvolta, popoarele au nevoie de spațiu (geografic), prin urmare istoria umanității este lupta statelor-natiune pentru a cuceri sau mentine spațiul geografic de care au nevoie (implicit, resursele de tot felul ale acelui spațiu).

Ulterior, teoreticienii celui de al treilea Reich, au re-interpretat acest concept într-o manieră rasistă (teoria arianismului germanofil/rasa ariană)  ca o nevoie internă a națiunii germane de a se dezvolta geografic spre Est, de a anexa spații geografice ,,libere de populația autohtonă", care ulterior pot fi repopulate cu alogenii germanofili, premisă teoretică principală la izbucnirea celui de al doilea război mondial.

Ce a urmat... știm!

În plină criză economică a perioadei 2007 / 2014, începând cu 2011, prin vocea ministrului german de finanțe de atunci, Wolfgang Schaube s-a cerut pe un ton aspru pierderea unor prerogative ale suveranității statelor europene cu datorii, în favoarea U.E. (cazul Greciei, ce avea un deficit uriaș și urma să primească un ajutor de salvare de 110 mld. Euro).

Știrea aceasta a fost intens dezbătută în acea perioadă și a creat tensiuni între Grecia și Germania/U.E... practic, la o un secol distanță de anul 1912, anul tipăririi cărții generalului von Bernhardi.

Suntem încă în plină criză sanitar-economică și aș putea să propun un pariu: după următorii 3 / 4 ani, adică 2025 și pe mai departe, vom reauzi această informație legată de pierderea anumitor prerogative de suveranitate ale statelor europene...

Începând cu 2007, România a devenit membru cu drepturi depline al U.E.; apartenența la Spațiul Economic European (S.E.E.) este indubitabil o realizare a statului român,  însă cu anumite costuri, care nu au fost pe deplin comunicate poporului român.

Practic, integrarea economico-financiară a României în S.E.E., a însemnat, între altele, posibilitatea primirii fondurilor europene pentru dezvoltare economică reală. Cum au fost absorbite fondurile europene în cele două exerciţii bugetar-europene din anii anteriori ştim la fel de bine!

Ȋnsă recenta criză sanitar-economică a condus la ideea constituirii programului pan-european P.N.R.R. – planuri naţionale de redresare (economică) şi de rezistenţă (tot economică), unde avem de a face cu alocări bugetare de bani europeni pentru redresarea situaţiei economice a fiecărei ţări în parte, practic fonduri europene alocabile pe baza unor proiecte ale statelor naţionale.

Dar ce sunt, de fapt, aceste fonduri europene?

Sunt banii contribuabililor europeni, firme/persoane juridice și persoane fizice.

Lăsând alături faptul că instituțiile financiare ale U.E.  deja ,,bat monedă" la propriu pentru recentul plan de salvare a economiilor statelor europene afectate de noua criză generată de relația defectuoasă  ,,virusul chinezesc/lockdown-ul economiilor europene" și anunță sume mari, să vedem ce înseamnă, de fapt, acest ajutor?

Pentru România, o sumă de 79.9 mld. Euro. O mare parte (ni s-a spus asta!) a acestei sume este nerambursabilă, dar a doua parte reprezentată prin împrumuturi cu ,,dobânzi istorice mici’’ va crește datoria suverană a României, cu aprox. 30 mld. Euro, în următorii șase ani.

Tot felul de alegaţii circulă cu privire la această îndatorare a Romȃniei, spaţiul public media mainstream şi nu numai fiind plin de opinii pro şi contra. Dincolo de aceste opinii, unele autorizate, avem o certitudine: îndatorarea înseamnȃ vulnerabilizare.

Ce înseamnă aceasta, în termeni reali? O vulnerabilizare în plus pe termen foarte lung a economiei / națiunii române; sunt date ca exemplu state bogate ca fiind îndatorate la 100% din PIB, nu ca Romȃnia, aproximativ 50% din PIB. Problema reală nu este neapărat îndatorarea, ci gradul de restituire, capacitatea rapidă de a da înapoi banii împrumutaţi, or Romȃnia nu poate reacţiona precum alte ţări bogate, mult îndatorate: Italia, Spania, Franţa, SUA etc.

Un alt aspect important legat de partea nerambursabilă este dat de întărirea premiselor legal-financiare de trecere a României la moneda euro, aspect despre care vom mai vorbi.

Mai nou, pe lângă această veste, a apărut de ceva timp în presă ideea unor investiții directe ale statului român a unei sume de aprox. 10 mld. Euro, prin reducerea cheltuielilor statului; teoretic, statul maximal actual ar urma să treacă printr-un proces de ,,subțiere’’ a cheltuielilor,  a numărului funcționarilor etc. Vom vedea cum se va produce asta... sunt sceptic, pentru că guvernanții vor acoperi nevoile reale de reformare a statului cu banii ce urmează să vină de la U.E., aceasta și din considerente electorale.

Să nu uităm că va urma 2024, an electoral, iar acest exercițiu financiar de șapte ani al U.E. în care ar urma să primim banii respectivi, acoperă acest ciclu electoral foarte important în România și anume 2024, când alegerile locale, naționale,  prezidențiale și europene ar trebui să se desfășoare într-un singur an.

Revenind la laitmotivul acestei postări,  relația dintre ,,spațiul vital și banii europeni", ea înseamnă în termeni reali următoarele, d.p.m.d.v.:

• stabilizarea tendințelor migratorii ale românilor, altfel spus creșterea investițiilor ar însemna locuri de muncă mai bine plătite, prin urmare, mai puține tentații de a pleca ,,dincolo"; un aspect important aici ar fi asanarea într-un procent mai ridicat a economiei subterane, astfel încȃt mai mulţi bani să circule în economia reală. Recenta întoarcere a aproximativ un million de romȃni acasă poate constitui un plus în redresarea mai rapidă a economiei, dacă guvernanţii vor avea voinţa şi determinarea de a lua deciziile potrivite;
• crearea unui cadru predictiv d.p.d.v. economic și militar (probabil, în următorii ani, baza americană de la Incirlik, va fi mutată la Constanța, sau va fi splituită între Grecia şi Romȃnia, dacă Turcia nu va face eforturi de recuperare a relaţiei cu SUA), în care populația autohtonă va fi pregătită pentru primirea viitoarelor valuri de alogeni din Asia şi Africa; asta nu e o glumă sinistră, atȃta timp cȃt G7 nu aplică rapid şi fără discriminări recentele concluzii la care s-a ajuns în urma discuţiilor recente – investiţii directe în Africa, în fostele colonii, de peste 100 miliarde dolari americani, pentru a contracara specula investiţională a capitalului de stat chinez, mai ales că cel mai important capital din Africa, capitalul cultural, nu poate fi ,,produs’’ prin copiere de China. Oricum, suma anunţată e un mizilic, la ce nevoi reale sunt în Africa, dar tot e un început;
• practic,  ,,lebensraum" va avea acoperire ,,economică", cu tot felul de condiționări, cum ar fi  poziția Austriei, Finlandei, Olandei și Suediei, susținută de Mark Rutte, în urmă cu ceva timp: banii europeni se primesc condiționat de ,,respectarea statului de drept", o idee cel puțin curioasă și lipsită de consistență,  susținută și de ,,prietenul" Cioloș.

Stabilizarea S.E.E. este ,,noul lebensraum’’ al U.E.; fără acest deziderat,  U.E. va reintra din nou în următorii ani în naraţiunea disoluției instituționale.

Cu această ultimă asertiune ajungem la ,,esența" acestui material: este nevoie aici de o populație autohtonă stabilă și motivată suficient d.p.d.v. pecuniar, ca să poată colabora cu noile entități etnice ce vor veni în România și în toată zona S.E.E. Fondurile europene nu sunt doar pentru românii de acum, ci si pentru viitoarele generații de români,  mai mult sau mai puțin metișați…

Personal, conservator fiind, continui să cred că anumite politici publice potrivite cu ethosul şi aspiraţiile poporului romȃn, pot face adevărate diferenţe la nivel economic şi populaţional, dar e foarte dificil de acoperit actuala falie demografică, care creşte continuu; politici publice cu privire la demografia Romȃniei, încurajarea natalităţii, descurajarea politicilor abortive, prin măsuri bine ţintite economic-social, etc. pot îndrepta curba demografică. Exemple sunt şi la vecini şi la ţări mai îndepărtate, important este să existe voinţă politică!

Criza sanitar-economică Covid-19 va trece cam în următorii doi ani ( + / - ); ulterior, vom fi martorii reactivării vechilor crize: criza migrației ilegale (din Africa, Orientul Apropiat și Asia), așa-zisa criză a încălzismului global, probabil asortate cu altfel de crize sanitare, în diferite zone ale globului, prin urmare și în Europa, diverse crize militare, care vor degenera în razboaie pentru influență,  resurse, putere, adică  ,,spațiu vital’’.

Ce e de făcut?

1. o analiză clară, plecand de la realitățile dure dezvăluite de criza virusului chinezesc: cine ne sunt prietenii reali și cine nu! A trece cu vederea sau, mai grav, a nu ţine cont de vulnerabilităţile descoperite, plecȃnd de la lipsa materialelor sanitare şi pȃnă la evidenţele incendiilor spitaliceşti, clar evidenţiate de tragediile produse, soldate cu multe victime, ar fi o dovadă de prostie şi de indiferenţă condamnabilă;
2. o reconsiderare a relațiilor României cu statele din afara spațiului european și din afara NATO, plecând de la realitățile actuale: suntem parte a U.E., parte a NATO; această resetare se poate face în termenii diplomaţiei de tip ,,festina lente’’, dar trebuie măcar iniţiat acest proces, asta cȃt mai repede;
3. dezvoltarea relațiilor cu SUA, implicit cu comunitatea de informații și interese geopolitice ,,Five Eyes" (UK, Canada, SUA, Australia, Noua Zeelandă);
4. dezvoltarea relațiilor cu Polonia, Israel, Brazilia și o atenție specială  ,,Grupului de la Vișegrad" precum și cu toți  membrii ,,grupului de prieteni ai coeziunii", adică state preponderent situate în Estul Europei geografice;
5. discuții sincere cu toți vecinii României cu privire la comunitățile românești și măsuri concrete de prezervare a identității acestora;
6. intensificarea demersurilor concrete de aducere a Basarabiei (Republica Moldova) în sfera UE/NATO și realizarea reunificării; aici vor fi diverse tendinţe centrifugale ale Chişinăului, unde partidul prezidenţial al Maiei Sandu a cȃştigat alegerile, cu un scor confortabil, care le asigură accesul la putere, fără vreo alianţă sau asociere în Parlament;
7. măsuri clare de reformare a statului romȃn plecând de la principiul: ,,în centrul preocupărilor statului - cetățeanul";
8. reevaluarea politicilor publice din România și așezarea acestora pe baze deja confirmate, de tip liberal, pentru economie, de tip conservator și creștin-democrat, ca perspectivă social-politică, pentru societatea românească în ansamblul ei.

Cu aceste minime măsuri ne putem prezerva pentru următoarea sută de ani (din care au trecut deja două decenii),  statutul nostru de națiune, de popor european, de români.