Ȋn Germania, între 15 - 16 ianuarie a.c. a avut loc a 33-a conferinţă de partid a CDU – ediţie digitală....
Ȋn Germania, între 15 -16 ianuarie a.c. a avut loc a 33-a conferinţă de partid a CDU – ediţie digitală. Conferinţa a început pe 15 ianuarie ora 6 p.m. şi s-a încheiat cu alegerea noului lider al partidului, în persoana lui Armin Laschet, prim-ministru al landului Renania de Nord-Westfalia. Armin Laschet, în vârstă de 59 de ani, este noul preşedinte al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) din Germania. Delegaţii celui de-al 33-lea congres CDU l-au ales electronic pe Laschet, o premieră în istoria acestui partid. Cei 1.001 delegați ai congresului partidului au votat sâmbătă, 16 ianuarie 2021, un nou președinte al CDU, precum şi echipa din jurul noului președinte: cei cinci vicepreședinți ai CDU, alți șapte membri aleși ai prezidiului și 26 de femei și bărbați care alcătuiesc consiliul federal al CDU din Germania.
La congresul partidului în sine, votul a fost digital - o noutate în istoria partidului german. Pentru un rezultat electoral obligatoriu și sigur din punct de vedere juridic, există apoi un vot final scris prin poștă. Numărarea va avea loc vineri, 22 ianuarie 2021 - iar rezultatul votului prin poștă va fi anunțat în aceeași zi.
Ȋn urma votului electronic a fost aleasă următoarea echipă de conducere a CDU:
Toate aceste informaţii şi multe altele le găsiţi la //www.cdu-parteitag.de spre https://translate.googleusercontent.com/translate_c?depth=1&hl=ro&prev=search&pto=aue&rurl=translate.google.com&sl=de&sp=nmt4&u=https://www.cdu-parteitag.de/&usg=ALkJrhgmNRWqnVU4v2QpRDdk3b34ANvlHw#
După anunţul de retragere al fostului lider al partidului, doamna Annegret Kramp-Karrenbauer, la 10 februarie 2020, atȃt de la conducerea CDU, cȃt şi din postura de candidat la funcţia de cancelar din partea propriului partid, succesiunea la funcţia de lider al partidului a fost abordată de cei trei candidaţi menţionaţi mai sus; cu alegerea lui Laschet a câştigat gruparea progresistă a cancelarei Angela Merkel (care după încheierea legislaturii, în această toamnă, se va retrage definitiv din politică).
Faptul că în turul doi al alegerii pentru preşedinţia CDU au votat pentru Merz 466 de delegaţi (faţă de 521 pentru Laschet) oglindeşte starea de spirit din interiorul CDU, cît şi polarizarea partidului. Merz descris de mass-media ca ultraconservator reprezintă aripa conservatoare a creştin-democraţilor. Această linie nu a ieşit învingătoare, dar, cu siguranţă, s-a consolidat. Nu se ştie ce intenţii politice are Merz după această nouă înfrîngere. El a mai eşuat şi într-o precedentă încercare de a deveni şeful CDU.
O observaţie se cuvine şi pentru al treilea candidat, dr. Norbert Röttgen. Acesta rămȃne în leadershipul CDU, fiind votat şi ca membru în echipa prezidiului; se pare că, dr. Norbert Röttgen a jucat rolul ,,iepurelui’’ în aceste alegeri, mai ales că în primul tur Merz a obţinut cele mai multe voturi, totuşi, insuficiente.
Armin Laschet, care în declaraţiile publice şi interviurile acordate presei înaintea congresului, a setat ideea că în nici un caz nu va renunţa la candidatura la funcţia de viitor cancelar (va fi foarte probabil şi candidatul partidului la funcţia de cancelar al R.F.G. în toamnă), a amintit în discursul său de incidentele violente produse în urma asaltului asupra Capitoliului din Washington şi de cele asemănătoare de la Berlin, cînd un grup de protestatari a încercat, pe 29 august 2020, să intre în Reichstag, clădirea parlamentului federal: „Nu vom admite distrugerea ţării noastre de către terorişti de dreapta şi incendiatori spirituali”, a spus textual Armin Laschet.
Mai există un aspirant la şefia guvernului federal în persoana primului ministru creştin-social din Bavaria, Markus Söder, liderul CSU. Rivalităţile existente între acesta şi proaspătul lider al CDU vor deveni mai vizibile în următoarele luni şi în timpul campaniei electorale pentru alegerile generale din această toamnă.
Se ştie că Germania are un cuvȃnt greu de spus în politicile U.E., iar alegerea următorului cancelar german de la Berlin va accentua actualul trend progresist al politicilor europene sau îl va frȃna. Söder, liderul CSU, este văzut ca adevăratul lider conservator, iar d.a.p.d.v., ,,uniunea CDU/CSU'' va fi testată pentru desemnarea candidatului la funcţia executivă, mai ales ca din partea CSU nimeni nu a ocupat funcţia de cancelar al Germaniei.
Legat de
Domenico Lombardi • 21 April 2022
Domenico Lombardi • 21 April 2022