Columbia un conflict nesfârșit (partea I)

Columbia a îndurat cel mai mare și mai lung conflict din vestul emisferei. Valurile succesive de confruntări dintre gherile, guvernul Columbian și forțele paramiitare au cauzat enorme pierderi de vieți omenești și au slăbit puterea legilor columbiene....

Schimbarea granițelor dintre traficul de droguri și abuzurile politice, dar și creșterea accentuată a susținerii contraterorismului, a pus la mare încercare persoanele care căutau răspunderea legală pentru abuzurile din trecut și respect pentru drepturile omului. Columbienii au îndurat un conflict de mai bine de 40 de ani, conflict rezultat al unui război civil și cu mare prepomderența cauzat de organizațiile criminale care activau pe piața neagră a tarficului de droguri. Omoruri, torturi, răpiri, forțare disciplinară, violuri,“disparițîi” au fost metodele folosite ca și factori sociali. Paradoxal este că statul Columbian dintre toate statele din America Latină ieșea în evidență pentru sistemul constituțional sofisticat și instituțiile sale de baza. O explicație pentru acest contradictoriu sunt limitele naturii, elitelor sociale și politice care au aderat la conflict.

Traficul ilicit de droguri este o afacere în care se rulează peste 400 de miliarde de dolari anual, echivalentul comerţului cu textile la nivel mondial şi reprezintă 8% din totalul comerţului internaţional. O mare parte din aceste transporturi de narcotice se îndreaptă către Statele Unite, unde un kilogram de heroină ajunge să fie vândut în medie cu 25 000 de dolari, consumatorii americani sporindu-şi cheltuielile de la 39 la 77 de milioane de dolari anual pe cocaină şi de la 10 la 22 de milioane de dolari anual pe alte tipuri de droguri. În plus, costurile pe care economia americană le suportă din cauza pătrunderii drogurilor pe pieţele interne au crescut exponenţial în ultima jumătate de secol: dacă administrația Nixon aloca, în anul 1995, 65 de milioane de dolari pentru războiul drogurilor, administraţia Reagan depăşea, în anul 1982, 1,6 miliarde de dolari pentru ca administraţia Bush să aloce pentru anul 2005 peste 19 miliarde de dolari. Cu toate aceste eforturi, un sondaj de opinie relevă faptul că în anul 2000 mai mult de jumătate din elevii din Statele Unite încercau un drog până la terminarea liceului, 88 % dintre cei intervievaţi considerând procurarea unui drog extrem de uşoară în special prin  intermediul anturajului în care se găseau.

Vânzarea de droguri a dus la o creștere exponențială a tuturor grupurilor armate, fapt pentru care și serviciile secrete împotriva traficului de droguri au fost direct impicate în afacere. Începând din anul 1998, Guvernul Columbian a crescut bugetul alocat forțelor armate în speranța că o victorie se apropie. În octombrie 1999, guvernul columbian a anunţat un plan, estimat la 7,5 miliarde de dolari şi denumit Planul Columbia care îşi propunea reducerea cultivării, preparării şi distribuţiei de narcotice cu 50% în 6 ani. Columbia s-a oferit să aloce 4 miliarde de dolari pentru susţinerea planului şi a cerut comunităţîi internaţionale, printre care şi Statelor Unite, să-şi aducă contribuţia în ceea ce priveşte restul de finanţare necesară, SUA a fost de acord cu această finanțare cu aproximativ 860 de milioane de dolari, sumă majorată în 2001 cu alte 330 de milioane. Prin participare SUA asigura echipamentele precum elicoptere şi avioane de capacitate mică în vederea sprijinirii operaţiunilor anti-drog ale armatei columbiene precum şi ale poliţiei, contribuire la realizarea a noi proiecte de dezvoltare alternativă în special în zonele de cultivare a arborelui de cocaină, dar și nu în ultimul rând susținerea proiectului de pace.

Cu toate acestea între anii 1996-2000, comercializarea narcoticelor de origine columbiană s-a extins din ce în ce mai mult, SUA au asigurat Columbiei peste 765 de milioane de dolari pentru sprijinirea activităţilor de reducere a traficului cu droguri. Cu toate acestea, Columbia a rămas liderul mondial al producţiei de cocaină, producţie pe care a şi dublat-o în perioada 1995- 1999. În tot acest timp Columbia devenea principala sursă exportatoare de heroină pentru piețele americane, ajungând să producă și să comercializeze 6 tone metrice pe an, acest lucru a acelerat creșterea grupărilor organizațiilor insurgente implicate în activitățile de comercializare a narcoterorismului, care au început să dețînă peste 40% din teritoriul Columbiei.

Termenul de narcoterorism, a fost folosit pentru prima dată de către fostul preşedinte Fernando Belaunde Terry al Peruului în 1983 , cu referire la activităţile de tip terorist orientate împotriva trupelor poliţiei antidrog. În prezent, narcoterorismul se referă la încercările traficanţilor de narcotice de a influenţa politică guvernamentală prin ameninţări şi folosirea susţinută a violenţei ca instrument de presiune.

Începând cu 1984, cartelurile, întărâtate de politică aspră a guvernelor, s-au angajat într-un regim brutal de narcoterorism, un prim pas dintr-o campanie lungă și sângeroasă l-a reprezentat asasinarea Ministrului Justiţiei, Rodrigo Lara Bonilla, acest lucru a avut scopul să intimideze sistemul juridic şi politic columbian.

Trei ani mai târziu, narcoterorismul dobândea caracter internaţional, odată cu încercarea cartelurilor de a asasina la Budapesta pe ambasadorul columbian în Ungaria, Enrique Parejo Gonzales. Acesta din urmă a tulburat activitățile cartelurilor; succedându-i lui Lara, a implementat planul preşedintelui Betancourt cu privire la politica extrădării. Acest proiect avea drept scop capturarea narcotraficantilor și transferarea lor către închisorile americane. La început planul părea să funcționeze, narcotraficantii au fost și forțați la un moment dat să se ascundă în Panama pentru o scurtă perioada de timp. Cu toate acestea un an mai târziu, un alt susţînător al extrădărilor, Carlos Hoyos Jimenez a fost asasinat împreună cu trei bodyguarzi, în timpul unei acţiuni de răpire eşuate. Dar, în ciuda comportamentului brutal al cartelurilor, preşedinţîi Ayala Julio Turbay (1978 -1982), Belisario Betancourt (1982-1986) şi Virgilio Baro (1986-1990) au rămas fermi opozanţi ai traficanţilor şi au rezistat în special presiunilor de a se renunţa la tratatul de extrădare.

În august 1989, cartelurile l-au asasinat pe senatorul Luis Carlos Galan, un foarte popular candidat la preşedenţie, drept un avertisment că nimeni, oricât de influent ar fi, nu este de neatins, incident care a şocat opinia publică columbiană, servind la reafirmarea determinării guvernului de a înfrânge traficanţii de droguri. În cele 10 luni rămase din mandat, preşedintele Barco a desemnat narcoterorismul drept o o ameninţare serioasă la adresa siguranţei naţionale. În replică, cartelurile au declarat război, declanşând o oribilă serie de asasinate, răpiri, atentate cu bombe soldate cu multe victime, mergând până la doborârea unui avion AVIANCA, incident soldat cu 111 morţi.
În ciuda tuturor încercărilor de capturare a conducerii cartelurilor Medellin (cunoscută în persoană lui Pablo Escobar Gavrila) și Cali, s-au dovedit ineficiente, totuși poliția a obținut câteva succese cum ar fi interceptări ale comercializării de cocaină, distrugerea unor laboratoare speciale pentru producerea de produse și eliminarea unor indivizi cheie cum ar fi Rodriguez Gacho.

Acțiunile narcotraficantilor nu au vizat doar politica național[, atacurile au fost îndreptate și împotriva statelor care acordă sprijin autorităților în combaterea traficului de droguri pentru a descuraja participarea acestora în operaţiunile antidrog. Un exemplu în acest sens îl reprezintă atentatul cu bombă de la ambasada americană din Peru cu puţîn timp înainte de vizită preşedintelui Bush, în 2002. Incidentul avea loc într-un moment în care Statele Unite hotărâseră reconsiderarea politicii antidrog în Peru, printr-o triplare a fondurilor alocate de la 50 de milioane de dolari la peste 150 de milioane de dolari anual. În ciuda atentatului, SUA au hotărât şi reluarea programului de interceptare şi doborâre a avioanelor suspecte de trafic de droguri care traversează jungla Amazonului, program ce fusese suspendat.

va continua....