Conservatorismul privit prin viziunea liberalismului ( partea I)

În vechea organizație politică bazată pe monarhia autocratică, liberalismul a devenit un substitut pentru gândirea politică și pledează pentru pluralismul politic, pentru un stat de drept, indifferent de forma de guvernământ. ...

Esența liberalismului este promovarea schimbării. Această schimbare trebuie să ia în considerare noile condiții istorice, în special libertatea economică și politică a indivizilor și a țării. Aceasta nu numai că nu poate interfera cu viața socială și economică, ci trebuie și să asigure că liberalismul este în procesul său de dezvoltare. 

Doctrina liberala a cunoscut mai multe variante strâns legate de dezvoltarea socială: Liberalismul clasic, care a apărut în timpul revoluției burgheze și s-a dezvoltat până în prezent. Esența liberalismului clasic stă în libertatea indivizilor și a proprietarilor legată de libertatea întreprinderilor. Liberalismul clasic respinge intervenția statului, relațiile sociale și victoria de orice fel. Această stare este considerată un eșec personal.

Părinții spirituali liberali, îi menționăm pe John Locke, Charles Montesquieu, Jean Jaques Rousseau, David Hume, Benjamin Conatant, Herbert Spencer, Adam Smith sunt raționaliști care au propus soluții progresive societății medievale post-organizaționale, definind moralitatea, politica și valorile care au modelat diversitatea oamenilor și au redescoperit umanismul. Pionierul liberalismului a fost J. Locke, care credea că proprietatea este un drept natural al indivizilor, un drept care apare înainte și este independent de Stat. Prin urmare, Statul nu poate discredita indivizi. 

În cadrul liberalismului clasic, există două direcții: liberalismul politic și liberalismul economic. Teoreticienii care aparțin trendului liberal sunt preocupați de ambele aspecte, dar unii subliniază aspectul politic, în timp ce alții subliniază aspectul economic.  Apărut în perioada luptei burgheziei impotriva feudalismului și monarhiei absolute, liberalismul politic pleda pentru monarhia constituțională și pentru principiul separației și echilibrului puterilor.

Unul dintre principalii reprezentanți ai liberalismului politic este francezul B. Constant (1767-1830). El a afirmat că libertatea nu constă în faptul că puterea este în mâinile oamenilor, ci în independența indivizilor față de puterea de stat. Pentru libertatea personală, indiferent cui aparține puterea, aceasta trebuie restricționată de drepturile legale ale cetățenilor. Libertatea este victoria individului asupra autorității care vrea să conducă prin despotism și victoria maselor care pledează pentru dreptul de a înrobi minoritatea în majoritate. Asigură libertatea prin restricționarea puterii de stat și fără a interveni în viața personală. Limitarea puterii de Stat se va realiza prin separarea puterii opiniei publice de puterea statului. 

B. Constant, subliniază că drepturile politice ar trebui să aparțină numai proprietarilor, nu oamenilor. El s-a opus egalității și a arătat că egalitatea va submina libertatea individuală. J. Bentham (1748-1832) a fost un reprezentant al liberalismului britanic, considerând că Statul ar trebui să supravegheze doar protecția persoanelor și a bunurilor. Liberalismul de tranziție a apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Exprima performanța unei societăți în perioada de tranziție către o economie monopolistă. 

E. Laboulaye, a subliniat că indivizii trebuie să aibă multe drepturi și libertăți. În spatele libertății politice, trebuie să existe anumite drepturi personale și sociale. Statul trebuie să aibă atributele minime necesare supraviețuirii.

Conservatorismul și liberalismul clasic au multe lucruri în comun, dar au cel puțin două caracteristici importante cu liberalismul radical: acordă prioritate obligațiilor și constrângerilor -  drepturi și libertăți; rolul principal al abilitării. Primul element al acestei poziții este că statul nu este acceptat doar ca „rău necesar”, ci și acceptat ca parte integrantă a societății, tradiției și identității noastre sociale și morale. Hume recunoaște că fără guvern, multe societăți civilizate nu pot supraviețui, “societățile numeroase și civilizate nu pot subzista fără cârmuire”  și chiar nu este nimic „ mai avantajos societății decât această invenție” 

Scriitorul Harvey Spencer Lewis (1820-1903) a prezentat câteva idei liberale despre supremația individului deasupra Statului și dezvoltarea liberă a individului în lucrarea sa „ Individul impotriva statului” (1884). H. Spencer, a analizat politicile liberalilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea și l-a numit un nou tip de conservatorism. El crede că conservatorismul înseamnă, printre altele, dorința de a menține și de a crește forța coercitivă. Spencer a spus că, în trecut, liberalii au restrâns sfera autorității guvernamentale și au extins sfera libertății de circulație a cetățenilor.

Liberalismul este același cu libertatea personală împotriva arbitrariului Statului. Doar atunci când se mențin principiile importante ale individului și ale societății, Statului i se poate permite să intervină în activitățile cetățenilor, și anume în protejarea libertății și a drepturilor individuale și restricționarea acestora prin drepturile și libertățile altora, ceea ce va afecta interesele cetățenilor a  proprietarilor  privați. Spencer a afirmat că finanțarea necesară pentru a construi instituții publice: școli, biblioteci, muzee și creșterea taxelor generale și locale au dus la restricții care restricționează libertățile civile. În acțiunile din afara sectorului privat, ei nu vor să accepte dorințele majorității.

 Liberalismul politic, care a apărut în lupta burgheziei împotriva feudalismului și monarhiei absolute, a susținut monarhia constituțională și principiul separării puterii și echilibrului puterii. Spencer a spus că, așa cum adevăratul liberalism se opune asumării de către monarh a autorității absolute, liberalismul contemporan este obligat să se opună și încercărilor parlamentare de a obține autoritatea absolută. Spencer este de părere că mișcarea de industrializare este propice dezvoltării libertății.

Datorită creșterii activității industriale, participarea statului la nevoile oamenilor din zonele private a scăzut. În plus, este necesar ca statul să nu interfereze cu exercitarea liberă a dreptului natural și să nu împiedice procesul de industrializare prin intervenția sa. 
La sfârșitul secolului al XIX-lea, a apărut așa-numitul „liberalism de compromis”, care a încercat să reconcilieze cei doi poli ai vieții politice - individul și Statul. Mesagerul  „idealismului liberal” Thomas Hill Green, consideră că trebuie luate măsurile necesare de intervenție a statului pentru a asigura educația națională și sănătatea publică. 

Liberalismul economic consideră că activitățile economice pot fi optimizate prin acțiuni personale ghidate de interese materiale personale. Adam Smith (1723-1790) a subliniat că „o mâna invizibilă” va realiza cea mai bună alocare a resurselor într-un mod care să beneficieze toată lumea. Aceasta înseamnă stabilirea unui cadru legal și a libertății de mișcare și respingerea oricărei intervenții a Statului.       

Liberalismul economic exprimă în mod cuprinzător „ laiseez faire, laissez passer, le monde va de lui “mème” (lăsțti să se facă, lăsați să treacă, lumea merge de la sine sau, altfel spus, lăsați lucrurile să se dezvolte după bunul plac). Sensul specific al acestei expresii constă în necesitatea eliminării barierelor și restricțiilor din domeniile producției și comerțului. Ca model de organizare, liberalismul economic oferă o piață de autoreglare. Economistul francez, Jean Baptiste Say  (1767-1832) a elaborat așa numita lege a pieței. Conform legii, fiecare produs își creează propria piață. Echilibrul economic se realizează automat pe piață, deoarece orice achiziție este, de asemenea, o vânzare și o vanzare este de asemenea o cumparare. În acest fel, o criză este imposibilă, poate provoca doar haos economic temporar și parțial.

Pe baza conținutului prezentat, putem determina componentele de bază ale teoriei liberale: individul ocupă cea mai importantă poziție din societate, deoarece de fiecare dată situația sa este amenințată; libertatea individuală este fundamentul societății; oamenii cunosc libertatea naturală; proprietatea, face parte din starea naturală a omului, dar este consolidată prin apropiere și muncă; îmbogățirea individuală promovează prosperitatea colectivă; drepturile omului trebuie să fie bine cunoscute și inclus în acordul global; legătura organică dintre indivizi, grupuri sociale și stat se exprimă prin lege; guvernarea bazată pe contractul de consimțământ social înlocuiește în esență statul; puterea politică vine de la popor, iar majoritatea poporului va numi și controla liderii cu expresie rațională; constituția prevede drepturile cetățenilor și o serie de libertăți de gândire, credință, opinie și îndrumare; separarea celor trei puteri ale țării a devenit baza organizării politice a conceptului statului de drept; separarea celor trei puteri ale țării a fost propusă și acceptată sub diferite forme.

Neoliberalismul este rezultatul eforturilor timpurii din timpul celor două războaie mondiale, ultimii câțiva ani ai deceniului al cincilea și perioada a șasea. Atâta timp cât producția capitalistă și mecanismele pieței se autoreglează mai mult sau mai puțin spontan, liberalismul prevalează. Trecerea la un monopol economic este însoțită de o criză a liberalismului, care nu poate rezolva problemele majore cauzate de complexitatea vieții economice. Criza liberalismului a dat naștere doctrinei neoliberalismului.

va continua....