Conservatorismul trebuie să adauge și o dimensiune comunitară pentru că libertatea individuală nu este ceva abstract.

În momentul în care a fost declanşată o profundă restructurare a mentalităţilor, conservatorismul s-a constituit că mişcare intelectuală care promovează responsabilitatea individuală şi libertatea. ...

Am mers în cadrul unei prestigioase universități din România pentru a află părerea unui professor remarcabil despre conservatorismul în spațiul european. Din păcate interlocutorul nostru nu a dorit să-și publlice numele, însă în cele ce urmează voi prezența concluziile discuției.

Conservatorismul trebuie să adauge și o dimensiune comunitară pentru că libertatea individuală nu este ceva abstract căzut din cer ci crește și se dezvoltă în interiorul familiei, comunităților locale, naționale, profesionale precum și în interiorul Bisericii. Discursul libertății individuale a fost folosit din păcate de globalism pentru a dizolva aceste atașamente reale care sunt fibrele de rezistență socială a libertății.

Atât marxismul vechi („proletarist”) cât și marxismul nou („minoritarist”) au la bază mitul progresului, al distrugerii lumii vechi în procesul construcției lumii noi. Altfel spus, deși diferă în privința agentului revoluționar chemat să aducă revoluția, ambele sunt dedicate distrugerii lumii tradiționale care pentru conservatori reprezintă ordinea naturală a libertății așa cum ne-a fost ea transmisă în tradiția occidentală - instituțiile organice care au trecut testul istoriei și s-au dovedit apărătoarele libertății împotriva diverselor utopii revoluționare promovate de vechii progresiști (comuniști) dar și de noii progresiști ai politicii corecte.

Elitele progresiste denaturează proiectul Europei fondate de state suverane. Au introdus recent, fără nici o bază legală autorizată de tratatele europene, conceptul așa zise-i „suveranități europene” care este o ficțiune lipsită de bază legală. Experiența istorică arată că centralizarea și concentrarea de putere împotriva națiunilor suverane este o mișcare împotriva libertăților. Să nu uităm că națiunile libere care au fondat Europa s-au născut din dizolvarea imperiilor și că din punct de vedere conservator centralizarea excesivă a deciziei la Bruxelles încalcă subsidiaritatea prevăzută de tratatele Europene și începe să dezvolte tendințe discreționare: a duce tot mai multe decizii departe de comunitățile locale este contrar spiritului european și exprimă nostalgii etatiste și spectrul suprastatului care se plătește cu deficitul democratic tot mai clar al Uniunii Europene. Reforma UE înseamnă, ca în Statele Unite, limitarea Big Government și reîntoarcerea pe aliniamentele tratatelor fondatoare, împotriva centralizării excesive a puterii la Bruxelles.

Naționaliștii pot poza în conservatori. Pot trece în ochii cetățenilor drept conservatori până la un moment dat. În momentul în care apelează la retorică extremistă, la revoluții, măsuri abuzive, autoritare, nu mai pot fi considerați conservatori. Mesaje de tipul: nu vrem UE, nu vrem NATO, evreii sun răi și conduc lumea, companiile multinaționale (străine) trebuie expulzate, națiunea noastră este cea mai frumoasă, puternică, valoroasă iar toți ceilalți nu sunt decât niște profitori care sug sângele poporului asemenea vampirilor, nu fac decât să confirme faptul că aceștia nu au mare lucru în comun cu conservatorii care sunt bine ancorați în realitate și nu cedează prezentul (așa cum e el) de dragul unui viitor utopic sau al nostalgiei a ceea ce a fost odată! Confuzia vine din lipsă de informare sau este cauzată de frumusețea seducătoare (dar iluzorie) a mesajului naționalist îmbrăcat într-un conservatorism de aparență.

Naționalismul aduce o provocare liberalismului și globalismului: discursul despre sfințenia proprietății este un discurs ideal, însă dacă analizezi că o națiune sărăcită de comunism a fost reconstruită însă tocmai datorită sărăciei, ponderea capitalului național în capitalul total rămâne mică și nu tinde să depășească un anumit nivel, atunci există o problemă. Cred că în loc să se disocieze așa de tranșant de diverse forme de naționalism, singura șansă a conservatorismului este să încoporeze discursul național - exact ca și conservatorii polonezi sau întocmai cum Donald Trump a reconstruit partidul republican în sens național. Aceste alegeri au fost un avertisment în acest sens. Conservatorismul nu este libertarianism și nici globalism. Avem nevoie de capital național, deci de o componentă „prin noi înșine”. Avem nevoie să stabilim redevențe, să protejăm avuția națională de anumite corporații rechin (Schweighofer e emblematic). Problema este că la adăpostul liberalismului se creează datorie națională uriașă, se vând ieftin părți ale avuției naționale și în pandemie se distruge masiv capitalul clasei mijlocii în timp ce megacorporațiile au protecție - și atunci care proprietate? Mi se pare că libertarianismul poate funcționa ca un cal troian al globalismului: exemplul unui ministru care după ce a făcut afaceri de familie cu statul proclamă sfințenia proprietății. Avem nevoie și de libertate economică dar și de un anumit voluntarism pentru că nu trăim într-o piață liberă ideală ci într-o lume deja cartelizată în care statul român a acordat frecvent protecție marelui capital străin (protejat de ambasade) în timp ce a spoliat și sufocat micul capital românesc. În acest sens conservatorismul are nevoie de o infuzie de voluntarism național și de patriotism ferm.

Prioritatea zero este reducerea datoriei publice care este un atentat la suveranitate și la generațiile viitoare. Acest lucru reclamă echilibrarea deficitului public, deci e nevoie de tăierea birocrației și a serviciilor inutile, medii fetide de corupție. Paradoxul e că această curățare a statului (cerută de popor, care dă voturi progresiștilor) va duce la întărirea serviciilor publice rămase (sănătate, educație, justiție, armată, interne). Dar acest lucru trebuie să vină totodată cu o strategie națională în favoarea capitalului național, favorizării producției interne măsuri care consolidează clasa mijlocie națională). Statul minim nu trebuie să fie total lipsit de măsuri, el trebuie să fie un stat fiabil, simplificat tocmai pentru a putea să se concentreze pe esențial. Și aici ar trebui să învățăm de la conservatorii polonezi. De pildă politici de stimulare ale familiei și natalității nu sunt „libertariene” însă aduc roade esențiale în criza demografică actuală. De aceea văd statul minimal în versiune libertariană ca necesar pentru stoparea datoriei și a deficitului, însă un conservatorism social afirmativ este totuși necesar pentru a proteja familia, lucru pe care liberalismul nu îl poate concepe.

Practic asistăm la un război cultural privitor la definiția moralității. Moralitatea tradițională este contestată de partide care cred că ele promovează adevărata moralitate etc. De aceea rolul conservatorismului este să clarifice care este morala autentică împotriva pseudo-moralismului progresist.