Criza socio-economică și efectele psihologice provocate de către pandemia de COVID-19

Pandemia COVID-19 a generat atât o criză de sănătate publică, cât și o criză economică fără precedent în ceea ce privește viteza și amploarea, cu pierderea locurilor de muncă și efecte negative asupra vieții tuturor cetățenilor din întreaga lume. La scară globală, sprijinul fiscal a atins aproape 16 trilioane de dolari (aproximativ 15% din PIB-ul global) în 2020. Cu toate acestea, capacitatea țărilor de a implementa astfel de măsuri a variat semnificativ. Răspunsul diferit al autorităților și al mediului privat, a contribuit la impactul diferențiat al acestei crize în funcție de zona geografică, etnie, vârstă și clasă socială.

Virusul SARS-CoV-2 și-a făcut debutul în Wuhan, China în Decembrie 2019. Apoi, a luat proporțiile pandemiei și a afectat grav întreaga sănătate și economie a lumii, astfel că începând cu 11 martie 2020, când a fost declarată oficial pandemia, guvernele din întreaga lume au întreprins acțiuni pentru a proteja sănătatea populației și au formulat recomandări sau cerințe pentru protejarea cetățenilor, ajungandu-se chiar până la încălcarea unor drepturi ale omului. Criza provocată de Coronavirus este excepțională prin profunzimea și amploarea sa, iar țările s-au confruntat cu situații limită în gestionarea acesteia, selectând deseori între stimulente și sustenabilitate fiscală.

Situația economică și ajutorul oferit de către stat.

În timpul crizelor, cetățenii se așteaptă ca guvernele să întreprindă acțiuni îndrăznețe, inclusiv unele care se desfășoară în sectorul privat. Cererea pentru ajutoarele oferite de către stat, atât pentru salariați cât și pentru mediul antreprenorial, nu a fost niciodată mai mare ca în ultima perioadă. Instituțiile care se ocupă de oferirea sprijinului guvernamental au fost în prim-planul acestui proces de a răspunde nevoilor sanitare și sociale urgente.

Criza COVID-19 a forțat o reechilibrare a eficienței și a rezilienței în întreaga economie. În mod tradițional, scopul economiei a fost văzut doar pentru a „repara” problemele sociale (cum ar fi persoanele fără adăpost, excluderea de pe piața muncii și alte forme de excluziune socială cu care s-au confruntat grupurile vulnerabile). Cu toate acestea, economia se poate dezvolta în faza post-COVID pentru a inspira transformarea într-o economie mai incluzivă și mai durabilă. Modul în care guvernele naționale au acṭionat în timpul pandemiei vor influența cu siguranṭă alegerile electorale, de la cine candidează până la cine votează sau de la modul în care votează. Încrederea în instituțiile statului s-a schimbat pe baza percepțiilor asupra capacității și a performanței guvernului în timpul pandemiei.

Capacitatea economică a statelor europene a fost pusă la încercare pe mai multe paliere. Constrângerile fiscale, birocrația, provocările operaționale pentru a ajunge la cetățenii afectați, precum și lipsa de încredere în autorități au afectat capacitatea de a aplica cele mai bune măsuri. În timp ce se așteaptă ca economia globală să-și revină în acest an, se estimează că nivelul PIB-ului global la sfârșitul anului 2021 atât în economiile avansate, cât și în economiile în curs de dezvoltare va rămâne sub linia de bază a perioadei de dinainte de începutul pandemiei.

Organizația Națiunilor Unite a încercat să capaciteze întreg sistemul prin acțiunea concentrată a tuturor reprezentanților care deservesc 162 de țări și teritorii, pentru a sprijini autoritățile naționale în dezvoltarea planurilor de pregătire și rezistență la criza COVID-19. Autoritățile centrale au instituit o serie de măsuri în încercarea de a împiedica răspândirea bolii. Începând cu luna martie în cele mai multe țări,  școlile și universitățile au fost închise fizic și au început lecțiile online. De asemenea, majoritatea absolută a conducătorilor statelor lumii au declarat stare de urgență pentru a adopta unele restricții ale libertăților persoanelor. De la sfârșitul lunii martie, mall-urile, centrele de agrement, inclusiv sălile de sport și lăcășurile de cult au fost închise. Restaurantele au fost limitate la livrarea la domiciliu. De asemenea, au fost suspendate zborurile dintre mai multe țări.

Efectele nefaste ale crizei economice provin dintr-o scădere a veniturilor nete pentru companiile și angajații din mediul privat. Una dintre cauze provine din creșterea costurilor pentru continuarea activității (costuri pentru implementarea măsurilor de protecție împotriva COVID-19) și din scăderea consumului. O altă cauză o reprezintă răspunsul companiilor la aceste condiții economice, acestea fiind nevoite să reducă costurile prin concedierea lucrătorilor. În combinație, acestea vor împiedica dinamismul unei economii. Efectul negativ al închiderii locurilor de muncă l-a reprezentat transmiterea impactului economic de companiile afectate către gospodăriile vulnerabile. Această transmitere a impactului are efecte suplimentare asupra sistemului de asigurări, sistemului de asistență medicală, asupra consumului, asupra criminalității și sănătăṭii mintale și nu în ultimul rand, asupra bunăstării comunităților. Lichiditatea este esențială, pentru a menține firmele în funcțiune și solvabile în fața costurilor crescute, a cererii reduse și a intervențiilor de reglementare din motive de sănătate. Este clar că prin concedierile la scară largă, pe termen lung vor fi afectate comunitățile și se va reduce capacitatea regiunii de a crește rapid în perioada ulterioară. Veniturile reduse la nivel de gospodărie, de asemenea, vor genera un consum redus, blocând economia pentru mai mult timp. Din aceste motive, autoritățile centrale ar fi trebuit să facă o cercetare temeinică pentru a vedea care companii sunt susceptibile să fie afectate de evoluția crizei Covid-19 și să canalizeze finanțarea și sprijinul guvernului cât mai precis posibil în locurile potrivite.

Criza socială și efectele psihologice

Pandemia de COVID-19 prezintă amenințări semnificative la adresa siguranței fizice, a siguranței economice și a încrederii în instituțiile statului. Aceste amenințări pot influența semnificativ, la nivel cognitiv, afectiv și comportamental, în luarea deciziilor financiare. Amenințările percepute la adresa sănătății, bunăstării economice și apartenenței la grupurile sociale pot duce fie la o diminuare a implicării în societate, fie la o creștere a gradului de empatie și la o sporirea preocupărilor pentru ceilalți semeni.

La nivelul Uniunii Europene pierderile de locuri de muncă au atins rapid un nivel extraordinar de crescut, autoritățile centrale și europene fiind nevoite să dezvolte în regim de urgență proiecte de compensare și stimulare. „Distanțarea socială”, munca la distanță și distincția între lucrătorii „esențiali” și „neesențiali” au avut efecte diferite în funcție de sex, etnie, educație și ocupație. Cei mai vulnerabili s-au confruntat cu riscuri mai mari, inclusiv muncitorii cu salarii mici, vârstnicii, cei cu afecțiuni cronice de sănătate,dar și cei care locuiesc în cele mai afectate zone. Lucrătorii cu salarii deja mici din industria serviciilor au fost cei mai afectați de situația provocată de către pandemia COVID-19, mulți dintre aceștia pierzându-și definitiv locurile de muncă.

Pandemia COVID-19 a afectat funcționarea și rezultatele sistemelor de învățământ, dintre care unele s-a aflat în pragul colapsului în multe privințe. Acest lucru s-a manifestat în întreaga lume și a afectat toți copiii, în diferite grade, în funcție de mai mulți factori - inclusiv țara/regiunea în care trăiesc, precum și vârsta, mediul familial și gradul de acces la unele oportunități educaționale alternative în timpul pandemiei.Închiderea școlilor, agravată de criza economică și de criza din domeniul sănătăţii, a supus sistemul de învăţământ la diverse provocări majore.

Sistemul de public învățământ nu a fost construit, nici pregătit, pentru a face față unei situații de acest gen şi s-a dovedit că ne lipsesc structurile pentru a susține predarea și învățarea eficientă în timpul unor astfel de situaţii și pentru a oferi suportul indispensabil pe care mulți copii îl primesc în școală. Deși nu cunoaștem efectele exacte, știm că performanța academică a copiilor s-a deterioarat în timpul pandemiei, împreună cu progresul lor asupra unor abilități de dezvoltare. Știm, de asemenea,  diferitele moduri în care criza a extins distanţa dintre categoriile socio-economice existente și cunoaştem de altfel şi modul în care aceste disparități afectează rezultatele învățării și ale educației. În consecință, mulți dintre copiii care se luptă cu neajunsurile să învețe eficient și să prospere în școală în circumstanțe normale găsesc acum dificil, chiar imposibil în unele cazuri, să mai facă acest lucru și se confruntă cu întreruperi ale învățării lor care vor avea nevoie urgentă de ajutor asistat instituţional.

În anul școlar 2020-2021 multe școli au rămas închise fizic până la încheierea anului şcolar, acesta fiind un semnal care trebuie să ne dea de gândit mai mult faţă de modul în care putem să facem față crizei. Dacă nu vom face o analiză serioasă asupra modului în care elevii au asimilat în timpul întreruperilor temporare sau asupra modului în care aceştia vor recupera terenul pierdut, bineînţeles fără să pierdem din vedere modul în care profesorii vor găsi soluţii să eficientizeze sisitemul de predare în timpul post-pandemie, ne va fi imposibil să înţelegem dacă sistemul nostru educațional își va îndeplini obiectivele de excelență. Totodată va fi esențial să identificăm elevii care se afla în situaţii limită și cât de mult au pierdut învățarea și dezvoltarea.

Deşi întreaga lume se află într-o situaţie economică dificilă, pentru recuperarea pagubelor provocate de pandemie în sistemul educaţional, sunt necesare investiții pe termen mediu şi lung. Pentru fiecare elev sau student, această evaluare va oferi un răspuns unic, iar sistemul va trebui să-l preia pe acesta de unde se află şi va trebui să aibă o strategie pentru a-l readuce în locul în care trebuia să se afle. Un sistem consolidat bazat pe întâlnirea copiilor acolo unde se află și învăţarea lor cu ceea ce au nevoie va fi cheia pentru creșterea copiilor.

Studiile indică faptul că decalajele în ceea ce privește accesul la oportunitățile educaţionale exacerbează inechitățile existente și pun o presiune cu efect negativ pe studenții şi elevii cu venituri mici. Din cauza decalajului digital și a multor alți factori, acești copii pierd cel mai mult timp de învățare. Familiile lor sunt, de asemenea, cele mai susceptibile de a experimenta o puternică presiune psiho-emoţională . Toți acești factori fac mult mai dificil pentru aceste familii să se implice alături de proprii copii în noile conditiii de desfăşurare a procesului educaţional, copii care se află brusc la școală la domiciliu și se luptă cu eforturile ad-hoc de învățare la distanță.

Pandemia a forțat schimbarea rapidă a modului de interacțiune dintre oameni. Cea mai mare parte a populației a suferit tulburări ale ritmului normal al vieții de zi cu zi, ca urmare a distanțării sociale obligatorii, acestea afectând relațiile de muncă, sociale sau familiale. Ca răspuns, cetățenii au fost forțați să-și transforme practicile cotidiene, mutându-și rapid, acolo unde a fost cu putință, activitatea în online. Consecințele acestor decizii nu sunt încă cunoscute, dar cu siguranță, din cauza accesului diferențiat la tehnologia digitală se vor vedea pe termen lung.