Cum va evolua mișcarea conservatoare în Europa? - Interviu Diana Paul - Partea I

Continuăm seria interviurilor despre mișcarea conservatoare în țările est-europene alături de Diana Paul, o tânără studentă din Cluj, absolventă a liceului Grey Court School din Londra, care a avut curajul să înfrunte Guvernul României atunci când libertatea oamenilor a fost atacată în mod flagrant.

A.R. - În momentul în care a fost declanşată o profundă restructurare a mentalităţilor, conservatorismul s-a constituit ca mişcare intelectuală care promovează responsabilitatea individuală şi libertatea. Cum vedeţi dumneavoastră astăzi evoluţia mişcării conservatoare în Europa? Mai reprezintă aceste valori societatea contemporană?

D.P. - Nu știu cum va evolua mișcarea conservatoare în Europa, dar aș vrea să spun că fără dragostea de aproapele orice mișcare politică riscă să nu fie benefică pe termen lung, nici membrilor ei, nici membrilor societății.

A.R. - În Europa secolului trecut marxiştii au răstălmăcit dezbaterea pentru a crea un adversar şi au pornit la lupta cea mare împotriva oamenilor care nu slujeau cauza proletară. Vedem astăzi revolte împotriva celor care nu îndeplinesc politica dictate de către liderii progresişti. Consideraţi că există asemănări între vechile practici comuniste şi modul de comportare progresist?

D.P. - Asemănări se găsesc indubitabil, dar aș merge mai departe zicând că nu este vorba de asemănări între două curente diferite, ci că există un singur „curent mamă” care are mai multe etape caracterizate de exact aceleași elemente, doar că deghizate diferit. În alte cuvinte și într-un limbaj pamfletar, comunismul se bucură de o diversitate mare, fiecare țară fiind invitată să aleagă cu care tip cochetează mai bine. Multe au „ales” comunismul tradițional înainte de a „progresa” spre forme mai libertine ale curentului ideologic. Inclusiv ideea de libertinaj și libertate au fost „confundate” intenționat. România însăși este un exemplu. Într-o țară în care prima orice în afară de libertate, în momentul în care românii au ieșit de sub dictatură, chiar dacă manualele spun că trebuia să se simtă bucuria și ușurarea libertății, practic și-a făcut simțită prezența confuzia, confuzie care a apărut datorită faptului că românii nu știau ce să facă, „liberi” fiind. Este ușor să preiei puterea atunci când lumea se simte pierdută. Nevoia de siguranță și protecție a oamenilor a lăsat cale liberă oricui ar fi dorit să se angajeze la conducere și promitea aceste lucruri. Așa s-a și întâmplat. Oricine, adică aceeași care au fost și înainte de 1989. Mai departe, este ceea ce știm cu toții, o continuare mascată a prezenței spiritului comunist, fiind prezentă aceeași practică dictatorială (constând mai ales în cenzură, în cazul în care ne opunem prea tare libertinajului) și aceeași luptă de clase, permanent prezentă, între „victime” și „vătămători”. Astfel, comunismul s-a transformat în forma sa „neo”, AKA progresism. La fel de restrictivă, la fel de mascată, la fel de fatală.

A.R. - În cadrul Uniunii Europene observăm un curent progresist foarte puternic care foloseşte şantajul financiar statelor care sunt conduse de către conservatori. Cum vedeţi această practică a condiţionării accesării fondurilor europene în funcţie de  valorile promovate de politica internă?

D.P. - Tăierea fondurilor pentru neconformarea cu niște directive ideologice nu ar trebui să ne surprindă văzând cât de politizat și radicalizat a devenit cadrul european. Pentru a ne putea desprinde de lupta ideologică și a face apel la rațiune și realitate este nevoie să fie prezentată o situație paralelă. Întrebarea se pune după cum urmează: dacă Uniunea Europeană era condusă de conservatori, aceștia ar fi limitat sau nu fondurile pentru statele progresiste?

În viziunea luptei între „noi, cei buni” și „ceilalți, cei răi”, condiționarea accesării fondurilor apare în mod firesc. Deci, luând în considerare segregarea ideologică puternică care se manifestă în societatea europeană și nu numai, cred că întrebarea este pertinentă.

Dacă spunem că este ceva rău, asta înseamnă că rău ar fi și dacă tabăra conservatoare ar condiționa ajutorul financiar. Șantajul tot șantaj este, indiferent de cine îl exercită. Așadar, șantajul este demn de dispreț, dar atât dreapta, cât și stânga sunt predispuse la a-l utiliza în mediul radicalizat ideologic care s-a format pe plan internațional. Soluția este prevenirea șantajului prin „deradicalizare”. Iar la aceasta este nevoie să lucreze ambele tabere, pentru că ele se stimulează reciproc în a lua măsuri dure, armate de contra-măsuri care să se ridice la standardele celor precedente, și procesul devine un ciclu.

A.R. - Curentul conservator a prins corp în cultura română în fața modernizării rapide care a fost declanșată de ieşirea României din sfera de influenţă otomană. În decursul ultimilor ani au existat lideri de opinie şi oameni politici români care s-au autointitulat conservatori, contrar ideilor socialiste pe care le promovau. Consideraţi că aceşti oameni au adus prejudicii iremediabile asupra imaginii conservatorismului în România?

D.P. - Nu, pentru că o minciună nu mai are așa de multă putere dacă se spune răspicat și repetat adevărul. Dar, poate că auto-identificările eronate au prins pentru că nu era nimic să revendice în mod real acea etichetă. În România trebuie să realizăm că nu a existat o distincție foarte clară între aceste curente, stânga și dreapta mereu fiind folosite ca însușiri oferite de cei din exterior, decât din interior, unde se adopta, mai mereu, poziția de centru pentru a nu pierde electorat. Iar această confuzie a contribuit, din păcate, la radicalizarea și de stânga și de dreapta – ca atunci când este ceață și nu mai vezi exact ce se întâmplă.

În general, este important să definim mai complex spectrul politic – de exemplu, să vedem sub ce formă analizăm o doctrină ca fiind socialistă sau conservatoare – economic sau social, ca minim de abordare. În unele cazuri, vom constata că autointitulările nu sunt complet greșite, ci incomplete.

A.R. - Datele ultimului recensământ ne arată că România este o țară creștină ancorată în valorile tradiționale. Cu toate acestea, mesajul conservator se pare că nu îi impulsionează pe cetățeni să sprijine o astfel de mișcare politică. Care credeți că este din punctul dumneavoastră de vedere, cauza principală pentru care se întâmplă acest lucru?

D.P. - Înainte de a fi politica, a fost convingerea – multe lucruri au fost legalizate fiindcă oamenii au fost convinși în sufletul lor înainte că ele sunt bune. Politicul ar trebui tratat ca o reconfirmare și o protejare oficială a ceea ce este prezent într-o societate, nu un mijloc de persuasiune. În caz contrar, orice este făcut cu forța va fi, la un moment dat, răsturnat. Mihai Eminescu spunea, în contextul în care unii juni susțineau unitatea politică a românilor ca precedând-o pe cea culturală, că „ar fi un fel de babilonie, o adevărată nenorocire națională statul român întemeiat fără ca românii să fi fost mai-nainte pregătiți pentru aceasta.” Apartenența la un grup nu din proprie alegere (cum este țara natală), ci din motive pe care nu le putem controla, nu asigură o identificare cu acela. Identificarea necesită o decizie proprie, și doar prin ea poate să rezoneze sufletul omului cu grupul de care aparține. Ne putem numi creștini fiindcă așa am fost crescuți să fim, dar dacă nu suntem creștini și din proprie convingere, atunci nu vom face lucruri creștine de care nu suntem convinși.

Așadar, ar putea fi două cauze pentru care cetățenii români nu sprijină o mișcare politică conservatoare: ori lumea preferă să lucreze la firul ierbii pentru moment, ori încă nu se identifică cu mediul creștin-conservator în care s-a născut.