Democrația prizonieră în vechile practici nedemocratice

După anul 1989 şi căderea regimurilor comuniste numărul statelor democratice în Europa de Est au crescut rapid și statisticile ne arată, pentru prima dată în istorie, că mai multe țări se califică acum ca regimuri democratice decât ca non-democratice....

Există diferenţe majore între democraţia electorală şi democraţia liberală.

Democrația liberală se defineşte ca un regim în care sunt oferite drepturi civile în plus față de drepturi electorale și de proprietate. Ceea ce stabilește ca o democrație să fie o democraţie liberală este faptul că guvernul ales nu discriminează anumite persoane sau grupuri specifice atunci când administrează justiția, protejează drepturile precum dreptul la libertatea de întrunire și dreptul la libera exprimare, asigură securitate colectivă sau distribuie beneficii economice și sociale în mod nepărtinitor.

În timp ce răspândirea democrației în ţările din estul Europei, este ceva de care să ne bucurăm, este clar că această democratizare nu a fost însoțită de răspândirea întregii palete de drepturi pe care o asociem cu democrațiile consacrate din Occident.  În multe alte țări, hărțuirea oponenților politici , cenzura sau autocenzura în mass-media, din păcate este prezentă. Încălcarea drepturilor civile, chiar dacă alegerile rămân în principiu libere și competitive în țările democratice a nedumerit majoritatea electoratului.

               Într-o mare varietate de democrații, cetățenii și grupurile minoritare sunt în mod obișnuit victime ale încălcărilor drepturilor civile, supuse hărțuirii și discriminate în instanțe, precum și furnizarea de bunuri publice, astfel încât să nu se confrunte cu tratament egal de către stat. Pentru a pune în evidenţă aceste prejudicii aduse de către stat cetăţenilor vom aduce în discuţie trei seturi de drepturi care nu sunt respectate de către stat în totalitate:

Drepturile la proprietate privată. Protejează deținătorii de active și investitorii împotriva exproprierii de către stat sau alte grupuri. Statul nu protejează total dreptul la proprietatea privată intervenind asupra acesteia cu ajutorul unor legi elaborate sub pretextul protejării cetăţenilor în fața abuzurilor. În fapt este vorba despre un control asupra proprietăţii private cu scopul de a rămâne în robia statului.

Drepturile cetăţenilor de a alege şi a fi aleși liber și corect. Constrâgerile realizate prin legi favorabile doar partidelor parlamentare permit câștigătorilor unor astfel de concursuri să stabilească politica sub rezerva constrângerilor stabilite de alte drepturi.

Drepturile civile asigură egalitatea în fața legii, precum și nediscriminarea în furnizarea de bunuri publice precum justiția, securitatea, educația și sănătatea. Conducerile pseudo- democratice alocă resurse unor anumite categorii de oameni, de care se folosesc în campaniile electorale, aducând prejudiciu marii majorităţi ai cetăţenilor, redistribuind din veniturile provenite din taxe sume importante pentru sprijinirea actvității unor slabi administratori ai bugetului public.

Aceste regimuri politice sunt clasificate în funcție de pachetul precis de drepturi oferite. De exemplu, în multe dictaturi, drepturile de proprietate ale elitei sunt protejate, în timp ce regimurile liberale clasice protejează proprietatea și drepturile civile, dar nu neapărat drepturile electorale. În mod similar, există regimuri democratice care protejează proprietatea și drepturile politice, dar nu drepturile civile, în timp ce democrațiile liberale protejează toate cele trei seturi de drepturi.

Un regim în care niciunul dintre aceste drepturi nu este protejat, este fie o dictatură personală, fie un regim anarhist. Aidoma, dacă drepturile de proprietate sunt protejate, dar acolo nu există drepturi politice sau civile, regimul se află sub controlul oligarhic. La fel de dăunător este şi un regim care oferă drepturi politice şi electorale, dar nu promovează dreptul la proprietatea privată sau drepturile civile, asemănându-se unui regim marxist, mimând astfel democraţia.

De exemplu, în România, după Revoluţia din 1989 şi căderea regimului comunist, conducerea a fost confiscată de către politicienii din vechiul regim care au mimat democraţia şi au continuat asuprirea cetăţeanului prin limitarea drepturilor. La 30 de ani de la căderea regimului dictatorial a lui Nicolae Ceauşescu, în România, cetăţenilor le este foarte greu să acceadă în sferele politicului din cauza legislaţiei care avantajează doar partidele parlamentare formate preponderent din oameni corupţi şi direct interesaţi de racordarea la bugetul public. Astfel, cetăţenilor români le este limitat dreptul de a alege şi de a fi aleşi prin limitarea spaţiului de expunere a ideilor şi a proiectelor, acest spaţiu fiind acaparat prin lege de către oamenii politici care reprezintă aceleaşi partide care au condus şi au asuprit populaţia încă din anul 1990.

Un exemplu concret de limitare a dreptului de liberă exprimare este faptul că în România, prin lege, în timpul campaniei electorale este permis accesul la televiziunile naţionale doar candidaţilor susţinuţi de către partidele parlamentare. Aceasta este o modalitate toxică a democraţiei prin care este limitată în mod intenţionat expunerea tuturor candidaţilor în faţa electoratului. Scopul acestor măsuri nedemocratice este să limiteze oferta electorală, iar partidele parlamentare să îşi păstreze în continuare funcţiile.

Concluzionând, în multe state, printre care şi România, avem încă regimuri democratice strict din punct de vedere electoral, care limitează în mod voit drepturile civile şi drepturile la proprietatea privată.