George Simion: Poporul român are rezerve nebănuite de răbdare. Ceea ce îi lipsește este o clasă conducătoare care să-i apere cu adevărat interesele (partea I)

Orice om, orice colectivitate are nevoie de modele de comportament și de repere morale...

George Simion este co-preşedinte al Alianţei pentru Unirea Romȃnilor (AUR), cel mai nou partid parlamentar din Parlamentul Romȃniei. Ȋn calitate de deputat şi lider al grupului parlamentar AUR din Camera Deputaţilor, George Simion este suficient de ocupat ca om politic, dar amabil şi deschis cȃnd este vorba despre relaţia cu presa scrisă, recte cu The Conservative.

Propunerile de întrebări venite din partea The Conservative au primit toate răspunsurile, suficient de clar formulate, ca să nu lase loc de interpretări; vi le prezentăm în continuare, ele clarifică şi mai mult perspectiva politică pe care AUR, prin liderii săi, doreşte să o prezinte.

- Pentru început, George Simion, vă rog să ne spuneţi despre formarea dvs. De ce în 2008 cursuri de licență ale Facultății de Administrație și Afaceri a Universității din București,  urmate de programul de masterat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în perioada 2008-2010, cu specializarea „Crimele comunismului‟,  după absolvirea liceului Gheorghe Lazăr?

Fiind o persoană cu spirit de inițiativă și orientată spre acțiune, după terminarea liceului m-am orientat spre o facultate în consonanță cu preocupările mele. Credeam atunci că orientarea spre management și afaceri mă va ajuta din punct de vedere profesional. Imediat după terminarea facultății chiar am lucrat în marketing și comerț. Am cochetat și cu jurnalismul. Eram tânăr și exploram, experimentam. În același timp, mereu m-a preocupat soarta noastră ca popor și mereu mi-am pus întrebarea de ce suntem divizați, de ce am ajuns să trăim în două state, de ce nu reușim să coagulăm energiile interne spre „propășirea spirituală și materială”, așa cum sună jurământul pe care îl depun demnitarii statului român. Căutând să-mi răspund la astfel de întrebări, am ajuns inevitabil și la explicațiile de ordin istoric și la urmarea cursurilor de master în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Deși au trecut peste trei decenii de la dispariția comunismului din România, multe din nerealizările sau eșecurile României democrate își au originea în perioada comunistă. Mă refer în special la confuzia valorilor, distrugerea elitelor, bulversarea ierarhiilor profesionale și morale. Uitați-vă doar la goana după doctorate, cel mai adesea plagiate, care animă o mare parte din pseudo-elitele care controlează astăzi România. Este simptomatic! Acești oameni știu că sunt niște impostori și acționează cameleonic. Eu mi-am făcut studiile „pe bune”, la instituții de învățământ cu renume în România.

- Actualmente sunteţi cunoscut în calitate de co-preşedinte al Alianţei pentru Unirea Romȃnilor (AUR), lider al grupului parlamentar AUR -  Camera Deputaţilor, din Parlamentul Romȃniei; pȃnă recent, activist civic (lider unionist), președinte al Platformei Unioniste Acțiunea 2012, publicist, istoric, antreprenor și economist. Cum vă descurcaţi cu atȃtea roluri şi cum preconizaţi să vă desfăşuraţi activitatea de parlamentar romȃn, plecȃnd de la rolurile avute?

Când le enumeri așa, par multe roluri, însă este vorba de activitatea mea publică de aproape 15 ani. Nu sunt istoric, ci doar pasionat de istorie. Am experiență de management și de antreprenor civic. După ce ani de zile m-am aflat tot timpul în mișcare și m-am implicat în foarte multe proiecte și acțiuni civice, recunosc că activitatea de parlamentar îmi ridică niște provocări. Este o activitate care presupune multă atenție și un mare consum de timp. Sunt sute de pagini de proiecte legislative care trebuie atent parcurse și analizate. Dincolo de aspectul strict tehnic care ține de tehnica procesului legislativ, există substratul politic care, din păcate, este mai important decât problema în sine supusă atenției legislativului. Ca lider de grup și copreședinte de partid, sunt interesat ca AUR să promoveze proiecte legislative relevante pentru cetățeni, pe subiecte ignorate de majoritatea guvernamentală. Este un proces de învățare și de adaptare care presupune un mare consum de timp și energie. Este, însă, indispensabil pentru profesionalizarea noastră ca partid, având în vedere că toți parlamentarii AUR sunt la primul mandat.

- Ȋn 2004 aţi afișat pentru prima dată mesajul „Eroii Nu Mor Niciodată‟, la 15 ani de la evenimentele din 1989, în Timișoara; acest mesaj a fost preluat ulterior şi a devenit un adevărat leit-motiv al protestelor din Romȃnia, nu doar al manifestaţiilor ocazionate de celebrarea evenimentelor din 1989. Cum explicaţi?

Orice om, orice colectivitate are nevoie de modele de comportament și de repere morale. Fie că s-a petrecut spontan, din dezinteres și inconștiență, fie că a fost un proces bine orchestrat de forțe interesate, după 1989 am asistat la o dezintegrare a modelului de socializare a tinerelor generații. De la național-comunismul lui Nicolae Ceaușescu, care devenise sufocant în ultimii ani ai regimului, s-a trecut în cealaltă extremă, în care orice educație patriotică a fost evitată, fiind considerată aprioric nocivă. Astfel s-a ajuns ca sistemul de învățământ să nu mai formeze cetățeni ai României, ci indivizi cu o identitate edulcorată, „resurse umane” destinate integrării economice pe orice meridian la globului. Cei care au coordonat educația națională din România par să fi făcut totul pentru a dilua calitatea educației și a-i șterge orice urmă de caracter național. În acest context, am simțit că este de datoria mea să fac ceva pentru a oferi tinerilor repere morale veritabile. Așa am creat mesajul și campania „Eroii nu mor niciodată”. Eroul este persoana excepțională, care se detașează din mulțime. Nu toată lumea are vocație de erou, dar tocmai de aceea astfel de exemple personale sunt atât de importante. Raritatea conferă valoare. Avem nevoie de eroi, de exemple pozitive, fie că sunt sportive, culturale sau civice. Ei există în orice colectivitate umană. Nu este nevoie să fie inventați, ci doar descoperiți și puși în valoare.

- Ȋn 2006 aţi introdus în cadrul organizaţiei ,,Noii Golani’’sloganul ,,Basarabia e Romȃnia’’, slogan care a apărut în foarte multe locuri; înţeleg că cele două mesaje (acesta şi ,,Eroii nu mor niciodată’’) ilustrează cu succes demersurile dvs. de activist civic. Cu toate acestea… Basarabia nu este Romȃnia, încă. Puteţi estima un orizont temporal de împlinire a acestui deziderat romȃnesc?

Basarabia este România, chiar dacă nu se află în granițele României. Din punct de vedere spiritual, cultural dar și științific vorbim de un sigur popor și o singură limbă: română. Din punct de vedere politic există o graniță între noi, care va dispare când contextul intern și internațional va permite îndepărtarea efectelor Pactului Ribbentrop-Molotov. Nu se poate face o estimare a orizontului de timp în care acest act de dreptate se va înfăptui. Însă, consider că avem datoria de a lucra constant, atât în România, cât și în Republica Moldova, pentru ca atunci când se va ivi un context internațional favorabil, acel moment să ne găsească pregătiți. Este important să cooperăm în toate domeniile, să facem comerț, să creăm un singur spațiu informațional și cultural, să ne integrăm sufletește, în primul rând.

- Unul dintre motivele pentru care faceţi politică şi despre care aţi scris şi un volum, intitulat ,,Blocaţi în labirint’’ este dat de subiectul reunificării Romȃniei cu Bucovina de Nord, Bugeac/Basarabia, subiect oprit la nivelul Moldovei; actualmente Bucovina de Nord şi Bugeac, vechi provincii romȃneşti, sunt în componenţa Ucrainei. Centenarul Primei Uniri a trecut de ceva timp, fără ca acest deziderat al romȃnilor, vechi de peste 81 de ani (de la momentul aplicării pactului Ribbentrop-Molotov, n.n.) să fie abordat serios, cu realism şi responsabilitate. Vă rog să povestiţi cu deschidere pentru cititorii The Conservative cum înţelegeţi şi cum consideraţi să fie abordat acest subiect sensibil de politică externă?

Schimbarea granițelor în Europa este un subiect tabu în acest moment. Este un soi de cutie a Pandorei de care nimeni nu vrea să se atingă. Totuși, să nu omitem din vedere că în deceniile care au trecut de la căderea comunismului, granițele mai multor state s-au modificat. Unele state s-au dezmembrat, precum Cehoslovacia și Iugoslavia. Avem însă și un exemplu pozitiv: reunificarea Germaniei. Cazul divizării poporului român în două state este mai puțin cunoscut la nivel internațional.

Din acest motiv, permiteți-mi să fac o scurtă trecere în revistă a faptelor. URSS a smuls României Basarabia, inclusiv Bugeacul, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța în urma de tristă amintire Pactului Ribbentrop- Molotov. Ulterior, Stalin a dezmembrat RSS Moldovenească și a alipit la RSS Ucraineană Bugeacul și Nordul Bucovinei împreună cu Ținutul Herța. La fel, a adăugat RSS Moldovenească niște teritorii din stânga Nistrului, teritorii care nu au aparținut niciodată de jure de România sau de vechiul voievodat medieval al Moldovei. Prin simpla redesenare a hărților făcută de un dictator, soarta a milioane de oameni a fost schimbată dramatic, iar consecințele acestor decizii din trecut, le suportăm și astăzi. Acestea sunt fapte istorice. După dispariția comunismului din Europa, efectele pactului încheiat între URSS condusă de Stalin și Germania hitleristă nu au fost înlăturate sau corectate.

Acum avem două state cu populație majoritar românească. Germania a găsit o cale pentru reunificare și este foarte bine că a reușit acest lucru. La fel, și în cazul nostru, cele două țări, respectiv elitele politice din România și Republica Moldova sunt datoare să găsească o cale pentru a repara, fie și măcar o parte, din efectele nocive pentru poporul român ale „iubirii” dintre Germania și Rusia anilor 1939-1940. Acest lucru nu se poate face prin forță, ci doar prin negocieri și înțelegeri diplomatice recunoscute la nivel internațional, așa cum a procedat și Germania lui Helmut Kohl.

În ce privește Bugeacul, adică Sudul Basarabiei, și Nordul Bucovinei, teritorii care în prezent se află în componența Ucrainei, România nu mai poate emite pretenții asupra acestor teritorii, deoarece clasa politică trădătoare care se afla la conducerea României în 1997 a încheiat rușinosul tratat cu Ucraina prin care statul român a renunțat de jure la teritorii care i-au fost smulse în urma unui ultimatum al URSS. Există lucrări istorice bine documentate pe acest subiect. Japonia nu a încheiat nici până astăzi un tratat de pace cu URSS, respectiv Federația Rusă, din cauza diferendului legat de insulele Kurile. Fostul președinte Emil Constantinescu și Adrian Severin (ministru de externe al României în 1997) s-au grăbit să încheie o înțelegere foarte dezavantajoasă pentru România. Din punctul meu de vedere ceea ce mai poate face statul român acum este să apere drepturile etnicilor români din Ucraina, în special dreptul de a învăța în limba maternă. Din păcate, nici acest lucru nu îl face România și sute de mii de români din Ucraina trăiesc astăzi cu un statut de cetățeni de rang secund. La fel se întâmplă și cu românii din Valea Timocului (Serbia), abandonați și lipsiți de orice asistență culturală, juridică sau politică din partea României.

O eventuală aderare a Ucrainei la UE și NATO ar diminua efectele Pactului Hitler-Stalin pentru românii din această țară. Este unul din motivele pentru care România ar trebui să susțină aspirațiile poporului ucrainean în acest sens, condiționat însă de respectarea drepturilor omului pentru minoritatea română din Ucraina.

- Despre Cadrilater, fostă provincie romȃnească, ce puteti spune?

Cedarea Cadrilaterului în urma unui dictat supervizat de Hitler este, într-un fel, drama uitată a anului 1940. Cedarea Basarabiei, a Bucovinei de Nord și a Ardealului de Nord-Vest, tot în urma unor dictate și înțelegeri între Hitler și Stalin sunt niște episoade mult mai vii și mai dureroase în conștiința românească. Spre deosebire de aceste provincii indubitabil românești, în privința Cadrilaterului au fost istorici și chiar oameni politici, precum Constantin Dobrogeanu Gherea, care au exprimat dubii că a fost un lucru oportun alipirea acestei provincii la regatul României, în urma războaielor balcanice. În această provincie românii au fost tot timpul minoritari. Nu știm care era situația demografică din această zonă înainte de venirea turcilor și a tătarilor, însă la începutul secolului al XX-lea românii erau minoritari aici și la fel au rămas pe toată perioada cât această regiune s-a aflat în granițele României Regale. Dincolo de aspectul demografic, însă, există aspectul juridic, de drept internațional. O provincie obținută în urma unui tratat de pace, recunoscut internațional, a fost cedată sub presiunea Germaniei hitleriste. Au trecut 80 de ani de la acest episod nefericit. Astăzi principalele neînțelegeri între români și bulgari țin mai degrabă de locul unde urmează să construim poduri peste Dunăre, ceea ce mie mi se pare un lucru bun. Sper să construim mai multe poduri peste Dunăre, pentru că asta stimulează comerțul și activitatea economică, adică prosperitatea oamenilor de pe ambele maluri ale Dunării.

- ,,Cum i-am cunoscut’’ este un alt volum tipărit în 2019, în care exprimaţi şi ideea firavităţii democraţiei romȃneşti, firavitate dată de corupţia instituţionalizată. Cum se raportează  partidul AUR şi dvs. la acest fenomen ultracunoscut, dar prea puţin combătut în mod real? De exemplu, avem corupţi condamnaţi cu executare sau cu suspendare la închisoare pentru comiterea de prejudicii materiale importante, prejudicii care sunt irecuperabile sau sunt recuperate foarte puţin.

Democrația din România este încă foarte firavă și fragilă pentru că persoanele și partidele care s-au aflat în poziții de decizie au preferat să sacrifice interesele generale pe termen lung, intereselor particulare din orizontul imediat. Niciodată nu s-a gândit mai mult de orizontul următoarelor alegeri. De aici și sentimentul multor cetățeni că nimic durabil nu se construiește în România, că fiecare guvernare o ia cumva de la capăt. Pactul de la Snagov prin care toate forțele politice din acel moment au susținut cele două obiective majore de politică externă a României, aderarea la UE și NATO, a rămas o acțiune singulară. Însă, România are nevoie de consens sau de suport politic inter-partinic pe termen lung pe multe alte dosare, precum: educație, justiție, convergența economică, problema demografică, etc. În același timp, incapacității clasei politice de a acționa pe termen lung și de a susține politici publice trans-partinice pe câteva domenii strategice, i se adaugă și un soi de canibalizare a instituțiilor publice. De aici rezultă instituții fragile, norme ușor de eludat și fragilitate democratică. Corupția este doar un fenomen adaptativ în raport cu fragilitatea instituțiilor, a statului în ultimă instanță. Acolo unde instituțiile nu funcționează sau funcționează defectuos, funcționează foarte bine corupția, care unge toate pârghiile și rezolvă problemele mici sau mari ale fiecăruia. Corupția rezolvă probleme individuale pe termen scurt, dar ne afectează interesele tuturor pe termen mediu și lung.

Avem nevoie de un stat puternic, nu în sensul autoritarist, ci în sensul unei administrații publice capabile să elaboreze, să implementeze și să evalueze politici publice. Vă dau exemplul colectării TVA. Probabil suntem pe primul loc în Europa în privința evaziunii la TVA. Acest lucru se întâmplă și pentru că nici un politician nu s-a preocupat în mod real de îmbunătățirea colectării, deoarece există niște legături subterane între domeniul politic și rețelele de evaziune. Fără o colectare mai bună a TVA, statul poate aloca doar resurse financiare simbolice pentru investiții, în raport cu nevoile țării.

Consolidarea democrației și a instituțiilor statului român este un obiectiv esențial. Este important pentru noi, pentru români, căci doar așa avem o șansă către o convergență politică și economică reală cu restul statelor UE. Este însă important și pentru partenerii noștri externi. Atât UE, cât și NATO au nevoie de o Românie solidă, de încredere. Suntem țară de graniță, iar asta înseamnă că avem o responsabilitate suplimentară. Granița este locul în care atenția trebuie să fie sporită, în care nu îți permiți slăbiciuni. O Românie puternică din punct de vedere al instituțiilor statului de drept, rezilientă economic și bine integrată în structurile euro-atlantice este în avantajul aliaților noștri strategici.