Ideologizarea Occidentului universitar post-Brexit

Europa geografică nu se mai suprapune complet cu Europa politică, nici cu Europa istorică ori culturală şi cu atȃt mai mult cu Europa universitară...

Imediat după producerea Brexit-ului, mi-am propus să scriu despre un aspect simbolic al învăţămȃntului occidental  şi anume despre clasamentele universităţilor la nivel mondial. Evident, trebuia să aştept un timp pentru asta, un an. Acum, anul a trecut şi timpul a sosit. De ce am amȃnat un an? Simplu: pentru a vedea dacă Brexitul a avut vreun efect şi în acest domeniu şi pentru a observa în particular cum se vor situa universităţile continentale europene în clasamentele mondiale, raportat la universităţile britanice non-comunitare .

Se ştie că la baza întocmirii acestor clasamente stau în primul rȃnd indici de performanţă universitară, nicidecum criterii de ordin politic, iar gruparea universităţilor se face pe criteriul geografic. Totuşi, în urma Brexitului au fost stabilite anumite prevederi,  ce au un caracter reglementator  în domeniul învăţămȃntului, indiferent de nivel, dar cu precădere  pentru mediul universitar local.

Sigur, Europa nu înseamnă UE şi viceversa. Europa înseamnă, d.m.p.d.v., distanţele precizate aici; unele idei năstruşnice legate de Europa, nu cred că (mai)  pot depăşi copertele unui caiet sau ale unei cărţi, fie ele şi ale lui Dughin. Sigur, astăzi, în secolul al XXI-lea, Europa geografică nu se mai suprapune complet cu Europa politică, nici cu Europa istorică ori culturală şi cu atȃt mai mult cu Europa universitară.

Europa universitară arăta altfel înainte de Brexit, din perspectiva clasamentelor universităţilor la nivel european şi global.

Pentru UE şi pentru Europa, era un motiv de bucurie să constatăm prezenţa pe primele locuri în lume a universităţilor europene. Ele sunt prezente şi acum, prin universităţi insulare, cȃt şi prin universităţi continentale. Este un motiv de bucurie pentru conservatori şi pentru creştini să gasim în aceste clasamente  şi mari universităţi fondate de Biserică ori de oameni cu viziuni conservatoare, la nivel european, occidental şi mondial . Nu dăm exemple, pentru a nu fi acuzaţi de subiectivism, dar exemplele se ştiu.

Occidentul universitar domină de aproximativ patruzeci de ani clasamentele moderne ale universităţilor , dacă luăm în calcul anul 1983, ca fiind primul an în care a apărut un astfel de clasament, în SUA, deşi mediul universitar european a cunoscut astfel de provocări încă din Evul Mediu, la nivelul universităţilor fondate de Biserica Catolică. De asemenea, şi la nivelul universităţilor din Lumea Nouă tradiţia competiţională s-a transferat din Lumea Veche. Este foarte clar că există o corelaţie între atenţia acordată de guvernanţi învăţămȃntului prin intermediul alocării bugetare raportate la PIB şi performanţele obţinute, dacă vom lua în calcul realităţile universitare ale Europei de Est.

Ȋn general, mediul universitar occidental se poate grupa în învăţămȃnt secularizat, parţial afectat ideologic şi învăţămȃnt de tip conservator/creştin/confesional. Din a doua jumătate a secolului trecut, mediul universitar occidental a intrat într-o schimbare profundă prin abandonarea vechilor fundamente pe care a fost construit şi asumarea unor fundamente de tip ideologic de stȃnga eco-feministe, neomarxiste şi transumaniste; această schimbare este foarte vizibilă în America de Nord şi Europa de Vest. Altfel, cum am putea înţelege recenta decizie a conducerii Universitatii din Leicester, care a decis să elimine din programa de studii textele clasicilor Evului Mediu (Beowulf, Poveştile din Canterbury, literatura arthuriană şi povestirile islandeze), acestea fiind schimbate cu o ,,programă decolonizată’’. Astfel, toate operele literare scrise înainte de 1500 d.C.,  precum şi autori clasici ca Chaucer, Milton sau John Donne vor fi interzisi, în favoarea modulelor care tratează rasa, etnicitatea, sexualitatea şi diversitatea! Din păcate, inclusiv ,,marele Will’’ (William Shakespeare) este în vizorul corectitudinii politice, care afectează învăţămȃntul occidental, cu precădere în USA. Nu uităm nici de Science Po din Paris, care organizează de cȃteva luni cursuri obligatorii despre ,,teoria criticȃ a rasei şi privilegiul de a fi alb’’, unde studentilor albi le este interzisă participarea!

Asta îmi aminteste de ce spunea Ryan McMaken,   senior editor la Intitutul Mises, despre învăţămȃntul american, citez: ,,milioane de aşa-zişi ,,conservatori” îşi trimit de bună voie copiii să facă 16 ani de şcoală şi apoi sunt nedumeriţi, atunci cȃnd micul Johnny vine acasă şi anunţă că este marxist”.

Ȋn fine, recenta decizie a Departamentului de Educaţie din statul american Oregon, care propune nici mai mult, nici mai puţin decȃt înlocuirea matematicii cu o pseudo-disciplină, numită ,,etnomatematică’’, prin participarea profesorilor la un curs, participare care vizează debarasarea de influenţa suprematistă a omului alb sunt doar cȃteva exemple de efecte pe care le produce ideologizarea învăţămȃntului occidental la toate nivelurile, postuniversitar, universitar şi preuniversitar.