Sir Winston Churchill, motivat de ambiția personală mai mult decât de principiile politice

„Dacă nu ești liberal când ai 25 de ani, nu ai inimă. Dacă nu ești conservator până la 35 de ani, nu ai creier......

O figură reprezentativă pentru conservatorismul britanic este Sir Winston Leonard Spencer Churchill. Acesta a ocupat funcția de prim-ministru al Marii Britanii în timpul celui de al-doilea Război Mondial, om politic de origine britanică, considerat ca fiind unul dintre principalii lideri de război. A servit în cadrul armatei britanice ca ofițer, cunoscut ca fiind unul dintre cei mai puternici și pregătiți lideri de război. În timpul celui de al-doilea Război Mondial în calitate de prim-ministru, i-a adunat pe cetățenii britanici și a condus țară pe care o slujea de la marginea înfrângerii la victorie. Este unicul prim-ministru al Marii Britanii laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, Șir Winston Leonard Spencer Churchill, a fost prima persoană a teritoriului britanic căruia i s-a acordat titlul de Cetățean de Onoare a Statelor Unite.

Churchill, s-a născut la 30 noiembrie 1974, la Palatul Blenheim, într-o familie aristocrată, a Ducilor de Marlborough, crescut într-un spirit conservator, de tatăl sau Lord Randolph Churchill și de Jenny Jerome, mama sa, originară din Statele Unite ale Americii, care avea o postura socială importantă pentru britanici. A decedat la 24 ianuarie 1965, la Londra, lăsând în urma sa numeroase amintiri memorabile în istoria Regatului Unit.

Sir Churchill a fost un orator și autor care a avut parte de două mandate de prim-ministru, primul mandat între anii 1940 și 1945, iar cel de al-doilea mandat s-a desfășurat între anii 1951 și 1955. S-a bucurta de o creștere a importanței sale în politica națională înainte de Primul Război Mondial, a deținut mai multe funcții politice datorită faptului că se afla în planul principal al politicii Regatului Unit pe o durata de cincizeci de ani. A îndeplinit funcții precum: Ministru al Afacerilor interne, Președinte al Comisiei de Comerț și Prim Lord al Amiralității, dând dovata de o judecată neregulată în timpul războiului și în deceniul care a urmat. După Primul Război Mondial, s-a întors la guvernarea statului britanic în calitate de prim-ministru,fiind ministu de finanțe, de-a-lungul anilor 1924 – 1929, reprezentând guvernul conservator.

La incepera celui de-Al Doilea Război Mondial, a recăpătat denuirea de Prim Lord al Amiralității, în prima parte a războiului, Marea Britanie a avut de câștigat datorită neacceptării constante a  înfrângerii, nu era de acord cu predarea sau cu încheierea unui compromis care urma să aducă pace. Marea Britanie era singura țară implicată activ împotriva Germaniei Naziste.
Winston Leonard Spencer Churchill, era membru al familiei  Ducilor de Marlborough, o ramură a familiei nobiliare Spencer, avut parte de o copilărie nefericită și tristă fiind neglijat, singură afecțiune de care a avut parte a fost cea oferită de asistență lui Elizabeth Anne Everest. Carieră pe care acesta a urmat-o în armata a fost rezultatul deciziei tatălui său în urma analizării dosarului sau care era vizibil sărac la Harrow. Churchill nu îndrăgea prea tare școala, motiv pentru care a urmat cursurile a trei școli independente. După două încercări nereușite a promovat examenul de admitere de la Colegiul Militar Regal, acum Academia, Sandhurst. În urmă absolvirii colegiului a ieșit al 20 lea dintr-o clasă de 130. În anul 1896 regimentul sau pleacă în India unde a făcut serviciul atât ca soldat, cât și ca jurnalist la frontieră nord-vestică. Experiențele sale au atras atenția, lasându-l în cariera de autor care l-a urmărit intermitent de-a-lungul viețîi sale.

Marcat de moartea subită a tatălui său, Lord Randolph Churchill, la doar 45 de ani, tânărul Winston trăia cu convingerea că va murii la fel de tânăr ca și tatăl lui și că este necesar să se facă remarcat și să își pună amprenta cât mai repede asupra lumii. Pe lângă copilăria lipsită de afecțiune din partea părinților, pe care îi vedea foarte rar, Winston Leonard Spencer Churchill a recunoscut că are un impediment în vorbire pe care încearcă să îl depasesca, după ce acest subiect a iscat o mulțime de controverse.
În venele lui Churchill curgea sângele ambelor popoare vorbitoare de limbă engleză a căror unitate, în pace și război, trebuia să fie un scop constant al său de a promova. Prin tatăl său, Lord Randolph Churchill, politicul meteoric conservator, a fost descendent direct de la John Churchill, primul duce de Marlborough, eroul războaielor împotriva lui Ludovic al XIV-lea al Franței la începutul secolului al XVIII-lea. Mama sa, Jennie Jerome , o frumusețe remarcabilă, era fiica unui finanțator din New York, Leonard W. Jerome.

Churchill a candidat, pe un post de paralamentar din partea partidului conservator la alegerice ce au avut loc în anul 1900 în Oldham. Churchill a reușit să câștige, iar cu banii pe care i-a obținut era în măsură să-și creeze propriul drum în politică. O siguranță de sine răscumpărată din aroganță care înfățișau un farmec aparte, au făcut din Churchill o figura nobilă a Camerei Comunelor, dar un defect de vorbire pe care nu l-a pierdut niciodată în totalitate combinat cu o anumită inhibiție psihologică l-au împiedicat întotdeauna să devină un maestru al dezbaterii.

Lordul Balfour, liderul conservator a afirmat despre Winston Leonard Spencer Churchill că poartă „ Arme grele, dar nu foarte mobile”. Ca stil s-a modelat după tatăl sau susținând o pace echitabilă și negociată pentru boieri. În urma crizei de la Whitsun din 1904 a trecut în Partidul Liberal, guvernul conservator s-a trezit împiedicat de o dilema de susținere deschisă care prevedea militarea pentru comerțul liber. Churchill un convins comerciant liber a ajutat la înființarea „Free Food League”, el a fost respins de electorat și a devenit din ce în ce mai înstrăinat de partidul său.

În anul 1094 a câștigat renume pentru îndrăzneala atacurilor sale aspura lui Chamberlain și Balford, simbolurile radicale din structura sa politică au ieșit la suprafață sub influență a doi colegi în special John Morley și David Loyd. La alegerile generale care au urmat în 1906, el a obținut o victorie memorabilă la Manchester și și-a început carieră ministerială în noul guvern liberal ca subsecretar de stat pentru colonii. La Board of Treade, Churchill a apărut ca un lider a mișcării liberaiste, în calitate de trădător al clasei sale, a câștigat cea mai mare parte a aminozitatii conservatoare. Roger Hermiston scrie că atunci când și-a format guvernul de coaliție națională, la ajutat pe Churchill ca propria sa carieră „ nu a fost niciodată circumscrisă de afilierea la partid”. El a început ca și conservator pe urmă a trecut la liberali sfârșind să ajungă din nou la conservatori.

Winston Churchill a fost perceput de unii observatori ca fiind motivat de ambiția personală mai mult decât de principile politice și „nu avea angajamente politice față de nici un partid”. Rhodes James a spus despre Churchill că a fost „ fundamental un om foarte conervator”, în timp ce Martin Gilbert l-a văzut că pe un „liberal în perspectivă”. Indiferent dacă era de partea conervatorismului sau a liberalismului, acesta s-a opus socialismului. Paul Addison afirma că Churchill susține în mod uimitor sindicalismul, pe care îl consideră ca fiind în „ antiteză socialismului”. În timp ce Churchill a fost un om de o fire radicală în anumite privințe, el dorea păstrarea structurii sociale existente în Regatul Unit și nu dorea să o conteste sub nici o formă. Este denumit de Addison „ paternalist binevoitor”, deoarece nu putea empatiza cu oamenii săraci, sau cu un anumit nivel al societățîi britanice, dar îi simpatiza.

Unii critici îi atribuie lui Șir Winston Leonard Spencer Churchill anumite descrieri referitoare la trecerile sale la anumite partide politice precum:

„Dacă nu ești liberal când ai 25 de ani, nu ai inimă. Dacă nu ești conservator până la 35 de ani, nu ai creier”.

Gândirea lui conservatoare care i-a fost insuflată încă din copilărie, a ieșit în evidență prin faptul că acesta se considera de neînlocuit chaiar dacă vârstă și starea de sănătate nu îi mai permiteau să își exercite sarcinile necesare pentru bunul mers al Marii Britanii. Acest lucru s-a făcut remarcat și din critică adusă pictorului Graham Sutherland, care a realizat portretul lui Churchill așa cum arată, nu așa cum ar fi vrut să arate, critica fiind „ un exemplu remarcabil de artă modernă”. Potivit gândirii conservatoare, acel tablou îl jignea pe Churchill, doarece îi evidenția noutatea, prezentul, nu trecutul, imaginea cu care el trăia închipuită. Din aceste, motive opera realizată de Sutherland, a fost distrusă prin ardere pentru ca această să nu mai poată fi văzută, marcând o pierdere imensă a culturii britaice.

După moartea sa a avut onoarea oferită de Regina Elizabeta a II-a, de a avea o „înmormântare de stat”, grandiosă la care au participat o mulțime de oameni politici. Winston Leonard Spencer Churchill, este numit „cel mai mare britanic”, denumire ce îi revine în urmă unui sondaj din anul 2002 și este considerat că fiind una dintre cele mai influențe personalitai conservatoare din istoria Regatului Unit.