Ucraina – între războiul declaraţiilor şi războiul hibrid

Un nou conflict armat major între Rusia şi Ucraina va avea implicaţii şi în Romȃnia...

Anul acesta se împlinesc 7 ani de la anexarea samavolnică a Crimeeei, în urma unui referendum produs pe fondul unor tulburări ocazionate de producerea unor manifestaţii ale comunităţii turco-tătare. Pe 26 februarie 2014, un miting al tătarilor din Crimeea pentru susţinerea integrităţii teritoriale a Ucrainei a degenerat în confruntări între aceştia şi manifestanţi proruşi, soldate cu doi morţi şi zeci de răniţi. A urmat organizarea de către autorităţile locale a unui referendum de independenţă, la care 95% dintre votanţi au ales alipirea la Rusia, şi anexarea efectivă. Un referendum dubios, ale cărui rezultate nu au fost recunoscute de majoritatea covȃrşitoare a ţărilor lumii.

Actualul preşedinte,  Volodimir Zelenski, a anunțat că în vara acestui an va organiza „Platforma Crimeea”, un summit internațional pentru a obține sprijin extern în vederea recuperării Crimeei anexate de Rusia. Ȋn acest sens, preşedintele ucrainean a semnat un decret prin care a creat „Platforma Crimeea”, un forum de dialog al cărui obiectiv este încheierea ocupaţiei ruse asupra acestui teritoriu, şi au fost trimise invitaţii unor lideri din lumea întreagă pentru summitul din 23 august 2021. El a vorbit prima dată despre „Platforma Crimeea” în intervenţia sa  din 23 septembrie 2020 în faţa Adunării Generale a ONU.

Acestor acţiuni şi declaraţii ale preşedintelui ucrainean le sunt opuse declaraţiile oficialilor de la Kremlin care dau asigurări multiple că trupele armate masate la graniţa comună ucraineano-rusă fac doar exerciţii militare.

Dar recentele demersuri de instalare a unor unitaţi logistice şi spitaliceşti de campanie la graniţă confirmă recentele declaraţii ale generalului american în retragere, Ben Hodges, fost comandant al trupelor americane din Europa,  cu privire la semnele premergătoare ale unei invazii militare ruse iminente în Ucraina.

Recentele declaraţii de suport ale generalului Stuart Peach, președintele Comitetului militar al NATO din capitala Ucrainei, Kiev,  precum şi solicitarea acestuia adresată  Rusiei să „pună capăt sprijinului separatiștilor din Donbass și să își retragă forțele de aici” se armonizează cu altă declaraţie a preşedintelui ucrainean, care amintea că atacurile în Donbass au crescut începând din decembrie 2020  provocând moartea a peste 20 de soldați.

 Zelenskiy a subliniat că țara sa solicită în mod constant respectarea regimului de încetare a focului încheiat la 27 iulie 2020. Peach a mai declarat că NATO apreciază determinarea lui Zelensky în ceea ce privește soluționarea pașnică a crizei din estul Ucrainei și a punctat: ,,Ucraina este unul dintre cei mai apropiați și mai importanți parteneri ai NATO.”

Aceste poziţionări par să întărească percepţia generală cu privire la faptul că părţile implicate doresc pacea, nu războiul, chiar dacă se pregătesc pentru acesta.

Ȋnsă sunt prea multe elemente obiective care însumate converg spre aceeaşi concluzie: războiul declaraţiilor este în desfăşurare şi este ,,în oglindă’’ cu faptele părţilor implicate, care se pregătesc pentru implicarea într-un conflict armat.

Un nou conflict armat major între Rusia şi Ucraina va avea implicaţii şi în Romȃnia; recentul acord de colaborare tehnico-militar semnat între Romȃnia şi Ucraina permite vȃnzarea de armament din Occident via Romȃnia trupelor ucrainene şi viceversa.

Implicit sosirea a  două distrugătoare americane în Marea Neagră, USS Donald Cook şi USS Roosvelt; este mai clar ca niciodată că părţile se pregătesc de un nou conflict, altfel ce rost ar mai avea dislocarea atȃtor forte militare la graniţa comună?

Ucraina are dreptate în cererea ei cu privire la Peninsula Crimeea şi cu privire la regiunile separatiste prinse în conflictul îngheţat; să ne aducem aminte că în urmă cu nici trei decenii Ucraina era a treia forţă nucelară în lume, moştenise de la defuncta U.R.S.S. 175 de rachete cu rază lungă de acțiune și mai mult de 1.800 de focoase nucleare!

Ȋncă din 1992 s-au iniţiat discuţii cu privire la dezarmarea nucleară a Ucrainei, iar după doi ani de discuții trilaterale - Statele Unite, Rusia și Ucraina, pe 10 ianuarie 1994 președintele S.U.A., Bill Clinton, a anunțat un progres menționând că Ucraina a fost de acord să distrugă toate armele nucleare în schimbul asigurărilor că Federația Rusă îi va respecta suveranitatea, inclusiv Crimeea ca teritoriu al Ucrainei!

La 5 decembrie 1994, la Budapesta, în Ungaria, președintele rus Boris Elțîn, președintele SUA Bill Clinton, președintele ucrainean Leonid Kuchma și premierul britanic John Major, au semnat Tratatul de neproliferare nucleară (Memorandumul de la Budapesta) prin care a fost distrus oficial arsenalul nuclear al Ucrainei (mai multe fotografii aici).

Ce face acum Rusia? Pur şi simplu încalcă prevederile prevederile Memorandumului de la Budapesta; textul Memorandumului este aici! 

Prin urmare, un conflict iminent între Ucraina şi Rusia pleacă de la aceste premise:

- Rusia a semnat la 5 decembrie 1994 Memorandumul de la Budapesta, prin care s-a angajat să respecte independenţa, suveranitatea şi frontierele existente la acea dată, inclusiv Crimeea, pentru Ucraina;

- Rusia a nesocotit prevederile Memorandumului de la Budapesta, indiferent de ce a spus în trecut ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, cu privire la Memorandum.

Aşadar, problema nu este cine are dreptate, ci problema este că ,,mori cu dreptatea în mȃnă’’: Crimeea e Ucraina!