Conservatorismul în România ( partea I)

”Libertatea nu înseamnă că să fii tu liber să faci ce vrei, aceasta o vrea și orice despot. Libertatea se arată când lași tu adversarul tău liber să facă ce vrea ,numai să ramâie în limitele legilor”...

Conservatorismul reprezintă o filozofie politică și socială care promovează instituțiile sociale private prin prisma culturii și a civilizației. Cultura, civilizația, tradiția și dreptul la proprietate sunt elemete care stau la baza  conservatorismului. Prin conservatorism se conservă monarhia, religia, dreptul la proprietate și se asigura stabilitatea și continuitatea socială.

Ca și doctrină socială a fost fundamentată de Edmund Burke, politician din secolul 18, teoretician al conservatorismului britanic, care promovează idea de a nu se schimba nimic în societate. Sensul conservatorismului este cel al respectării tradițiilor și are menirea de a le conserva în timp.

Conservatorismul presupune dezvoltarea unei societăți libere și este una dintre cele trei ideologii de bază, pe lângă liberalism și socialism. Mișcarea conservatoire este o mișcare politică de centru – dreapta, cu valori fundamentale ca: manifestarea liberă a personaliatii umane, promovarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, a responsabilității umane, a cunoașterii, a respectării proprietății private ca garanție a protecției economico-sociale, minimizarea intervenției statului în economie, consolidarea și menținerea legii, a statului de drept, a dezvoltării ca mijloc al realizării bunăstării sociale. De asemenea conservatorismul promovează protecția socială a persoanelor defavorizate, a copiilor și vârstnicilor ,încurajează dialogul social, accesul liber la educație, prețuirea principiilor democrației și a conservării valorilor.

În România, între anii 1880 și 1918 Partidul Conservator reprezenta una dintre cele două forțe politice principale, cealaltă forță fiind reprezentată de Partidul Liberal. Timp de 14 ani, Partidul Conservator s-a aflat la guvernare în țara noastră. Partidul conservator a luat ființă la 3 februarie 1880, în București, pe baza unor doctrine promovate de grupări conservatoare, Juna Dreaptă și ziarul Timpul. Acest partid s-a înființat prin susținerea marilor proprietari de pământ, a burgheziei și a unei părți a intelectualității.

Răscoala  țărănească din 1907 a fost cea care a arătat că este necesară o reformă în România, atât din punct de ve dere politic, cât și din punct de vedere social. În 1913 conservatorii au acceptat unele reforme promovate de liberali printre care reamintim  votul universal. Mișcarea conservatoare trece într-un colț de umbră în România după Unirea României cu Transilvania. La începutul secolului  XX apar mai multe scindări în cadrul Partidului Conservator, sub forma Partidului Conservator – Democrat fondat de Tache Ionescu. Tache Ionescu trece, cu toate că era un membru marcant al Partidului Conservator ca membru fondator în această nouă formațiune politică în anul 1908.

În anul 1915 se înființează de către grupul conservatorului Nicolae Filipescu un nou partid, care fuzionează cu partidul Conservator –Democrat în 1916, rezultând Partidul Conservator Naționalist. Ulterior acestei fuziuni, în anul 1919, partidul cunoaște o nouă scindare, în Partidul Conservator Democrat și Partidul Conservator Progresist. Conservatorii români consideră că legea, ordinea, libertatea de acțiune, echitatea, consituie garanții ale statului de drept. Conservatorii români promovează ideea de apartenență națională, patriotismul.

Religia, familia și grijă pentru familie reprezintă baza valorilor promovate de către conservatori pentru o societate care să progreseze și să asigure bunăstarea socială.

În anul 1823 mai mulți  boieri din Moldova, constituie un  grup politic cu idei conservatoare. Acest grup conservator avea să fie  condus de Mihail Sturza. De atunci datează prima utilizare a cuvântului conservator în țară noastră. Până atunci se folosea acest cuvânt în limbajul politic din Marea Britanie, Germania și Franța. În politica oficială termenul de “conservator” este utilizat încă din anul 1858, în scrisoarea lui T. Balș către Ali Pasa. În Moldova acelor vremuri conservatorii reprezentau interesele moșierimii autohtone, împotriva parveniților, a ciocoilor care erau împotriva binelui public. Conservatorii doreau restabilirea armoniei și ordinii publice, promovau patriotismul, ofereau sprijin conducerii statului cu ideologie conservatoare.

După domnia lui Alexandru Ioan Cuza grupările conservatoare au existat în continuare, atât în Moldova, cât și în Muntenia. Ulterior cuvântul conservator dobândește noi sensuri prin apariția publicației "Conservatorul" sub conducerea lui Ion Heliade Rădulescu și Nicolae Russo, în anul 1857.

Publicația "Constituționarul" îl susține pe Grigore M. Sturdza, candidat la tronul Moldovei. Aceste două publicații se adresau critic la adresa extremismului reacționar, socialist și radical, promovând idei conservatoare, de progres  moderat, efectuarea de reforme  în funcție de  nevoi, apărarea drepturilor  și libertăților omului, respectarea legilor, întoarcerea la tradiții și la religie, în general, la credința ortodoxă, în special. Conservatorismul autohton își definește doctrina prin discursurile politice ale unei prime generații de conservatori propriu-ziși cum sunt Apostol Arsache, C.N. Brăiloiu, Barbu Catargiu.

Ulterior, în anul 1868 a apărut teoria maioresciană a ”formelor fără fond”, scrierile lui A.C.Moruzi, Alecu Russo, Barbu Știrbei. Apar intervenții, traduceri de lucrări despre conservatorismul occidental în această perioada. Conservatorismul românesc a apărut ca urmare a ciocnirilor dintre tradiționalismul românesc și valurile noi, revoluționare europene. Acest consevatorism nou apărut în România este un conservatorism fundamental, care este apoi continuat de conservatorismul clasic.

Conservatorii din acea vreme erau împotriva votului universal, sustinând idea că poporul nu avea cultura politică și educația necesară în a alege, invocând faptul că acesta poate fi manipulat. Astfel conservatorii din țară noastră erau împotriva modernizării, oarecum forțate a societății românești, doreau educarea conștiinței publice, revenirea la tradiţii, revigorarea trecutului, dezvoltarea patriotismului, a armoniei dintre clasele sociale, dintre conducători și conduși.

După Unirea Moldovei cu Muntenia apare  ceea ce se poate numi conservatorismul clasic românesc, junimismul. Junimismul era rezervat în ceea ce privește susținerea împrumuturilor străine, asociația Junimea din Iași, a reprezentat centrul conservatorismului clasic românesc. Acești conservatori clasici proveneau din pătură bogată a societății, boierimea, aveau studii universitare efectuate în țară sau cel mai des în Europa de unde au venit cu idei conservatoare. Unul dintre fondatorii societății Junimea era Petre Carp. Acesta absolvise studiile universitare în Germania și venea cu noi idei despre democratizare a societății, despre modul în care trebuie înfăptuită aceasta.

În anul 1868 Titu Maiorescu, eminent om de litere, adresează un discurs critic societății românești contemporane lui.Titu Maiorescu promova idei conservatoare, în opinia sa progresul care are loc fără a ține cont de specificul autohton, al societății românești, va avea efecte negative și nu efectele așteptate. Acesta dorea promovarea adevărului și meritocratiei în cultură și în viață publică. Titu Maiorescu afirma:

”Libertatea nu înseamnă că să fii tu liber să faci ce vrei, aceasta o vrea și orice despot. Libertatea se arată când lași tu adversarul tău liber să facă ce vrea ,numai să ramâie în limitele legilor”.

Titu Maiorescu a fost o personalitate marcantă a vremii, doctor în filozofie în Gemania, licențiate în litere la Sorbona, licențiat în drept la Paris. A fost magistrat, avocat, profesor, estetician, critic literar, traducător, filozof, memorialist, a fondat Societatea ” Junimea  “ și a fost membru al Academiei Române. Ca lider al mișcării junimiste a fost ales în Parlamentul României de mai multe ori. Titu Maiorescu, a deținut funcția de Ministru al Cultelor  și Instrucțiunii Publice, Ministru al justiției  și al Afacerilor Străine. Titu Maiorescu a promovat, de asemenea idei conservatoare, criticând superficialitatea tinerilor care studiază în străînătate, fără a pătrunde cultura și arta  occidentală spre a întări libertatea într-un stat modern. Teoria conservatorismului lui Titu Maiorescu a fost dezvoltată de Mihai Eminescu și de alți adepți. Junimiștii susțineau o modernizare printr-un lung proces evolutiv al societății românești.
Un alt repreant de seamă al curentului conservator este Constantin Rădulescu Motru, care scrie în susținerea ideilor conservatoire cartea “Cultură română și politicianismul”.

va continua...