Hamas sau Israel – cine va cȃştiga războiul?

Astăzi e șaptea zi de conflict între gruparea teroristă Hamas și Forțele Armate Israeliene (IDF). Aproape 200 de palestinieni și-au pierdut viața ca urmare a operațiunilor IDF în Gaza, în timp ce 10 israelieni au murit ca urmare a atacurilor cu rachete...

Abstract

Premisele reizbucnirii conflictului armat au fost şi sunt relativ explicate de ambele părţi, ambele tabere au argumentele lor, la fel şi cauzele iniţiale, catalogate de o parte a mass-media, ca fiind ideologice, politice, geografice, istorice şi personale! Ce ne interesează aici este să identificăm corect cauzele, pentru a le separa de efecte. Apoi, să mergem spre motivaţii.

Reizbucnirea conflictului militar dintre Israel şi Hamas a avut ca efect imediat şi împărţirea opiniei publice internaţionale. De o parte şi de alta a beligeranţilor s-au alăturat instituţii media, persoane private, instituţii politice, formatori de opinie, regimuri politice, jurnalişti. Mai este o categorie numeroasă, care are ca misiune tratative de armistiţiu între părţile combatante, deoarece acestea nu se întȃlnesc faţă în faţă.

Ce cred despre efecte, nu despre cauze

Personal, cred că palestinienii au dreptate să fie supăraţi pe evrei. Mai ales atunci cȃnd sunt loviţi cu pietre, de multe ori ca răspuns la acţiunile de lapidare iniţiate tot de palestinieni. Dar asta nu e o cauză pentru a lansa rachete sau pentru a spinteca evrei cu cuţitele. Prin urmare, atunci cȃnd ambele tabere se atacă cu pietre, aceasta nu este una dintre cauzele conflictului, ci este un efect!

Personal, cred că palestinienii au dreptate să fie supăraţi pe evrei. Mai ales atunci cȃnd acuză că autorităţile evreieşti din Cisiordania aprobă aproape în totalitate cereri de autorizaţii de construcţie venite de la israeliţi, iar cele care vin de la nativi palestinieni sunt aprobate într-un procent infim (2/3 din 100). Dar asta nu e o cauză pentru a lansa rachete sau pentru a comite atentate cu sinucigaşi, atȃt în marile oraşe evreieşti, cȃt şi în kibuţ-uri ori colonii. Prin urmare, atunci cȃnd palestinienii acuză pe evrei de inechitate, aceasta nu e una dintre cauzele conflictului, ci este un efect!

Personal, cred că palestinienii au dreptate să fie supăraţi pe evrei. Mai ales atunci cȃnd acuză că le lipsesc cele necesare traiului de subzistenţă, cum ar fi apa în Fȃşia Gaza... Iar dacă pe lȃngă lipsa apei se adaugă lipsa infrastructurii şi o permanentă stare de incertitudine, starea de conflict este asigurată. Dar asta nu e o cauză pentru a lansa rachete sau pentru a detona bombe în zone aglomerate ori de a răpi civili sau soldaţi israelieni. Prin urmare, atunci cȃnd ambele tabere se acuză de agresivitate, acesta nu e una din cauzele conflictului, ci este un efect al acestuia!

Cauza majoră a conflictului

Despre cauze s-a scris mult şi s-a discutat foarte mult. Nu le voi relua aici, deoarece ar fi o informaţie redundantă. Ce doresc să remarc este următorul aspect: acest conflict este unul foarte vechi. Analişti recenţi spun că acest conflict are vechimea de o sută de ani, dar e greşit; un astfel de conflict, cu multiple cauze, este o ,,moştenire’’ de la o generaţie la alta. Practic, dacă s-a scris mult despre cauze, este pentru diplomaţie, negocieri şi istorie. Dar ceea ce vedem în realitate sunt următoarele:

atȃt evreii, cȃt şi palestinienii, care se nasc acolo, în teritoriile disputate, se nasc în acest conflict, ei primesc calitatea de participanţi direcţi, cu voie sau fără voie la conflict, mai înainte ca părinţii noului născut să primească de la autorităţile competente actele civile de naştere, care atestă implicit calitatea de cetăţean evreu sau de apartenenţă la grupul etnic-social al palestinienilor;
evreii şi palestinienii care nu sunt prezenţi în Israel, implicit Cisiordania şi în Fȃşia Gaza, ci sunt în statele vecine, precum şi pe alte continente şi care formează Diaspora asociată, primesc pe cale orală şi scris, din generaţie în generaţie, perspectiva proprie cu privire la conflict şi devin astfel participanţi indirecţi;
cu privire la copiii palestinienilor, să ne aducem aminte de reacţiile copiilor palestinieni din Ierusalimul de Est, atunci cȃnd World Trade Center (turnurile gemene) din New York au fost lovite de teroriştii Al-Qaida, la 11 septembrie 2001; copiii au manifestat alături de adulţi şi aceeaşi reacţie au avut-o şi în 2016, în Gaza, cȃnd Ierusalimul a fost atacat! Pun o întrebare, evident retorică: se mai îndoieşte cineva de realitatea din Fȃşia Gaza?
practic vorbind, părţile beligerante au interiorizat starea de conflict într-o asemenea măsură încȃt nici nu mai contează cauzele iniţiale ale conflictului inter-etnic, care a fost alimentat mereu şi mereu de evenimente, fapte, întȃmplări nefericite, un conflict transgeneraţional, care este o moştenire cruntă, sȃngeroasă!
cauzele iniţiale, au fost singurele cauze reale ale conflictului; ulterior, cauzele ,,de parcurs’’adică aşa-numitele ,,conflicte de etapă’’ s-au transformat în noi cauze, care au accelerat tensiunile şi ciocnirile, toate într-o spirală a violenţei totale şi a agresivităţii de zi cu zi, noapte de noapte, care a cerut victime din ambele părţi.

Costurile şi finanţarea conflictului

Cu privire la finanţarea conflictului, nu ne facem griji pentru evrei şi nici pentru palestinieni. Israel are un PIB aproape dublu, cumparativ cu cel al Romȃniei, la o populaţie de două ori mai mică. Nemaivorbind de ajutorul anual substantial, care vine de la guvernul SUA, ajutor care initial, în anii 70, a fost de aproximativ 1.300.000.000 dolari americani, dar care în timp s-a micşorat spre 250.000.000 dolari! Nemaivorbind de finanţările private din toată lumea, din partea comunităţilor evreieşti bogate!

Cu privire la palestinieni ei sunt finanţaţi de UE, pentru suport umanitar, aceasta e explicaţia oficială a Bruxelles-ului (Alocarea financiară multianuală pentru Palestina în cadrul ENI pentru 2017-2020 se ridică la 1,28 miliarde EUR. anual!), iar ca dotare cu armament, prin Siria, direct din Iran!

Decupaje din realitatea crimei legitimate prin retorica războiului

Astfel, Hamas a lansat peste 2.000 de rachete în doar o săptămână. Majoritatea rachetelor au fost cu rază scurtă de acțiune și au fost lansate în zonele de frontieră, dar au fost și rachete cu rază lungă de acțiune care aveau capacitatea de a ajunge inclusiv până în Tel Aviv sau centrul Israelului.

Doi analişti israelieni în securitate, experți specializați în domeniul rachetelor, au analizat rachetele Hamas și au ajuns la concluzia că acestea sunt relativ simplu de fabricat și surprinzător de ieftine. Intervievați de The Jerusalim Post, cei doi experți au transmis că rachetele lansate de Hamas sunt inferioare celor deținute de Hezbollah în Liban, care are un arsenal de rachete cu o precizie mult mai mare, dar și costuri mult mai ridicate. Cei doi estimează că rachetele cu rază scurtă folosite de Hamas, așa-numitele rachete Qassams, costă între 500 și 800 de dolari, în timp ce prețul rachetelor cu rază lungă s-ar ridica la câteva mii de dolari, undeva spre 3.000 de dolari americani.

Mai sus, liderul Hamas, Ismail Haniyeh.

Oricum, așa cum precizează și sursa citată, Hamas atacă Israelul pe banii altora. Într-o Fâșie Gaza, un teritoriu unde densitatea populației e ridicată, dar în care cei mai mulți trăiesc la limita sărăciei sau chiar în sărăcie extremă, Hamas își permite să construiască și să lanseze mii de rachete spre Israel! The Jerusalem Post menționează, însă, că Iranul finanțează sau livrează aproape în totalitate rachetele deținute de Hamas.

Dar ce s-ar întâmpla în Israel fără Iron Dome? Cu o rată de succes de aproximativ 90%, sistemul a respins marea majoritate a rachetelor lansate de Hamas din Fȃşia Gaza. Potrivit estimărilor experților, un interceptor de rachetă al sistemului Iron Dome costă între 50.000 și 100.000 de dolari. Costul interceptărilor este mult mai mare decât al producției de rachete a Hamas-ului.

Cu toate acestea, Iron Dome e vital și merită fiecare dolar plătit. Altfel, costul presupus al distrugerilor materiale a rachetelor lansate de Hamas ar depăși cu mult costul sistemului. Și, mai ales, fără Iron Dome, prețul pe care Israelul l-ar plăti în vieți omenești ar fi inestimabil. În orice caz, ultima săptămână a fost un test crucial pentru Iron Dome.

IDF estimează că Hamas deține un arsenal de aproximativ 14.000 de rachete. Cifrele însă nu sunt sigure, nici măcar când e vorba de serviciile de informații israeliene, printre cele mai performante din lume. Cei doi experți amintesc că IDF nu știa până acum câteva zile că Hamas deține rachete care pot ajunge până în zona Eilat, un port israelian și o frumoasă stațiune la Marea Roșie. În consecință, aceștia sunt de părere că organizaţia Hamas ar fi capabilă să mențină ofensiva și să lanseze în continuare rachete care să ajungă inclusiv în zona centrală a Israelului sau Tel Aviv pentru încă câteva săptămâni. Oricum ar fi spus, arsenalul Hamas este enorm ca şi cantitate estimată; un argument este chiar numărul rachetelor lansate pȃnă acum!

Se pare că nu întȃmplător şi nu doar din răzbunare Hamas a lansat atȃtea rachete. Hamas, sub directa călăuzire a Iranului, vizează testarea directă a capacităţilor de apărare a Israelului, a capacităţii de răspuns a sistemelor de apărare evreieşti anti-rachetă şi anti-dronă, altele decât Iron Dome.

Hamas pare să spună următorul mesaj: mai multe rachete lansate simultan, mai multe ţinte lovite, un Israel mai uşor de doborȃt!

Războiul din interior

În timp ce Israelul trece printr-unul dintre cele mai intense conflicte pe care le-a trăit țara în ultimii ani, iar IDF împinge cât de mult contra-loviturile militare spre teritoriul Fȃşiei Gaza, țara este sfâșiată de un război din interior.

În ciuda terorizării locuitorilor din sudul Israelului și, ocazional, a rezidenților din centrul Israelului, Hamas a fost întotdeauna perceput ca fiind oponentul cel slab din conflictul cu Israelul. Oricât de mult Hamas poate perturba viața de zi cu zi în statul evreiesc, Israelul a reușit întotdeauna să forțeze Hamas și Jihadul Islamic palestinian la o încetare a focului, cumpărând câteva luni sau câțiva ani de relativă liniște.

Dar în această rundă, indiferent de cât de mulți teroriști sunt eliminaţi, indiferent de câte facilități militare sunt lovite în Gaza, Hamas a apărut în aceste prime șapte zile ca stăpânind situaţia, provocând haos pe toate fronturile. A reușit să schimbe câmpul de luptă din zonele din raza sa de rachete către întreaga țară, cu revolte care scutură toate părțile Israelului.

Această rundă de lupte pare să-și aibă baza în tulburările recente din Ierusalim, organizaţia Hamas subliniind că a tras un baraj de rachete spre Ierusalim din cauza evacuărilor planificate în cartierul Sheikh Jarrah din Ierusalimul de est și a măsurilor israeliene de stopare a tensiunilor din jurul moscheei al-Aqsa.

În timp ce Hamas a susținut deseori că apără palestinienii din Ierusalim împotriva a ceea ce pretinde că sunt măsuri agresive israeliene și eforturi de „iudaizare”, de această dată a reușit să unească forțele antievreieşti din Cisiordania și din comunitățile arabo-israeliene. Revolta la atacurile evreiești percepute asupra Ierusalimului și moscheei al-Aqsa, precum și protestele împotriva acțiunilor israeliene din Gaza, au fost aruncate în aer și utilizate pentru a provoca revolte în Ierusalim, Lod și Haifa.

Violența s-a răspândit rapid în alte orașe. Locuitorii arabi au agresat evrei pe străzi și în casele lor, arzând sinagogile și vandalizând zone întinse. În ultimele zile, evreii și arabii din Israel au ieșit în stradă pregătiți pentru violență. Grupuri extremiste evreiești au cerut oamenilor din toată țara să iasă afară și să se confrunte cu arabii pe care i-au întâlnit. Unele dintre aceste grupuri au amenințat, de asemenea, că vor ataca mass-media.

În timp ce aceste grupuri evreiești s-au descris ca protejând civilii evrei, în multe cazuri acestea au fost grupuri de huligani care pur și simplu au cautat să-și verse furia asupra arabilor întâlniţi în cale. Un caz în special în Bat Yam a zguduit țara, tineri evrei au smuls un călător arab dintr-o mașină și au început să-l bată fără milă.

În Ierusalim și Cisiordania, protestatarii palestinieni arabi s-au ciocnit cu forțele de securitate în fiecare noapte în ultimele zile, în sprijinul Fȃşiei Gaza. De-a lungul granițelor cu Libanul și Iordania, protestatarii au încercat să străpungă gardul frontierei. În Liban, ceea ce părea a fi un grup terorist palestinian a lansat chiar trei rachete către Israel. Joi, 13 mai a.c., Abu-Obaidah, purtătorul de cuvânt al brigăzilor Izzadin al-Qassam din Hamas, a exprimat bine unicitatea situației actuale, prin afirmaţia: „Ceea ce distinge această bătălie este solidaritatea poporului nostru în toate arenele și ciocnirea lor cu ocupația”.

Hamas a realizat ceea ce a cerut în fiecare mesaj emis în ultimii ani: unitatea prin ură. A unit comunități din Liban, Iordania, Cisiordania și chiar Israel, cu teamă și furie împotriva statului Israel. În timp ce Israelul este împărțit, sfâșiat de lupte politice, instabilitate socială și lupte violente stradale, Hamas a atins cea mai importantă motivaţie a unui luptător fără cauză - ura!

Mulți oficiali guvernamentali au răspuns situației solicitând forțe de securitate israeliene mai numeroase. Pe fondul neîncrederii față de guvernul actual, neîncredere manifestată în toate părțile societății israeliene, după doi ani fără un guvern stabil, probabil că această cerere nu a făcut altceva decât să aprindă flăcările.

Există mulţi pacifişti care încearcă să scadă flăcările conflictului actual. Demonstrațiile comune evreiești-arabe au cerut coexistența și pacea. Oficialii municipali din toate sectoarele au lansat declarații comune, solicitând locuitorilor să calmeze situația și să evite violența. Dar, în ciuda celor mai bune eforturi ale activiștilor, ale oficialităților orașelor și ale forțelor de securitate, violența încă devastează străzile Israelului .

Da, IDF înregistrează mari realizări în Operațiunea Gardienii Zidurilor, dar între timp casa pare să se prăbușească din interior. Israel câștigă bătăliile cu siguranță, dar Hamas pare să câștige războiul...

În doar o săptămână, Hamas a reușit să declanșeze un conflict civil între evrei și arabi pe teritoriul israelian și să declanșeze unul dintre cele mai mari conflicte cu Gaza din ultimii ani.

Israelul a trecut prin ultimii doi ani fără un guvern stabil. Incitarea la ură din partea Hamas și sectarismul conflictual au afectat Israelul pentru o lungă perioadă de timp, iar acest lucru s-a intensificat în timpul crizelor politice și a coronavirusului. Astfel, coeziunea din societatea israeliană s-a fărȃmiţat, iar retorica ostilă din toate părțile a afectat mass-media și politica, cu toate sforţările oficialilor care au încercat să obțină favorurile electoratului printr-o serie de patru alegeri.

Ȋn loc de concluzii

Cȃnd IDF va sfârși în cele din urmă în Gaza așa cum se întâmplă întotdeauna și violența de pe străzi va dispărea în cele din urmă, care va fi starea țării? Cum merge Israelul mai departe? Și în fața acestor mari provocări prezentate mai sus, ce instrumente vor avea factorii decidenţi din cele două entităţi?

Hamas a văzut situația și a folosit-o în avantajul ei, luând furia și rănile înăbușite din societatea israeliană și punându-le pe foc.

Hamas a aprins chibritul cu siguranţă, dar cu certitudine Israelul a pregătit lemnele de foc!

Politicienii nu sunt singurii vinovați. În timp ce o mare parte a incitării a venit de sus, cetățenii Israelului au acceptat și au contribuit la răspândirea ei. Civili obișnuiți au ieșit în ultimele zile și au răspândit conflictul și și-au linșat vecinii.

Atunci când evreii şi palestinienii vor căuta să vindece aceste răni ale prezentului ce stau pe cele ale trecutului, nu vor putea doar să-şi ridice privirile: trebuie să se uite și în interior. Numai populația generală va putea cu adevărat să remedieze daunele cauzate de acest conflict. Va fi nevoie de eforturi enorme de către toate părțile într-o demonstrație herculeană de unitate pentru a acoperi decalajele lărgite. Va cere depășirea fricii și a neîncrederii extreme. Aceasta va fi probabil cel mai mare efort civil din istoria Israelului.

Desigur, forțele de securitate trebuie să răspundă violenței și să lucreze intens pentru a menține pacea, dar acest lucru trebuie însoțit de eforturi intense la nivel civil pentru a înțelege cum poate fi combătut sectarismul conflictual. Trebuie găsită o abordare echilibrată sau pur și simplu evreii şi palestinienii vor perpetua ciclul violenței și nu vor elimina problemele reale, rămȃnȃnd captivi ai sectarismului conflictual.

Acest lucru nu se va întâmpla peste noapte. Săptămâna trecută a înregistrat răni adânci în chipul şi memoria societății israeliene care va dura luni, dacă nu chiar ani, să se vindece.