Email Facebook Twitter LinkedIn
×ECR Party
The Conservative
ECR Party
TheConservative.onlineTwitterFacebookInstagramYouTubeEmailECR Party’s multilingual hub for Centre-Right ideas and commentary
RomanianRomanianEnglishBulgarianCroatianCzechItalianMacedonianPolishSpanishSwedish
The Conservative
Ştiri și comentarii   |    TV   |    Print   |    Cronicari

political correctness/cenzura

Polonia versus Big Tech, U.E. şi Multipolul informaţional

Mateusz Morawiecki - Facebook, personal page

Mulţi lideri politici europeni s-au exprimat fără echivoc, împotriva acţiunilor Twitter şi Facebook...

Anunţul anterior al partidului de guvernămȃnt din Polonia, (PiS – Lege şi Ordine), cu privire la adoptarea unei legi ce vizează cenzura pe internet, anunţ fȃcut înainte de 6 ianuarie 2021,  a revenit în atenţia opiniei publice şi a mass-mediei internaţionale după blocarea accesului la conturile de social media ale preşedintelui american, Donald J. Trump, pe Twitter şi Facebook.

Mulţi lideri politici europeni s-au exprimat fără echivoc, împotriva acţiunilor Twitter şi Facebook; evident, cu nuanţe personale, Angela Merkel, cancelarul Germaniei, consideră ,,problematică’’ decizia Twitter, iar Thierry Breton, comisarul european însărcinat cu piaţa internă, domeniul digital, apărarea şi spaţiul, şi-a exprimat, pe 11 ianuarie a.c., ,,perplexitatea’’ faţă de o decizie ,,în lipsa unui control legitim şi democratic’’ al reţelelor de socializare.

Recent, premierul polonez conservator Mateusz Morawiecki s-a pronunţat ferm într-o postare pe contul personal de Facebook cu privire la cenzura impusă de reţelele de socializare, fără vreo referire directă la cazul preşedintelui american; această poziţionare a premierului anunţă reluarea intenţiilor guvernului polonez de a impune o lege care să reglementeze relaţiile dintre giganţii tehnologici şi consumatorii de social media, persoane fizice din Polonia. Detalii privind postarea: https://www.facebook.com/111465470197991/posts/431074674903734/

Evident, pentru esticii europeni conservatori dar nu numai, această declaraţie este foarte importantă; sunt aproape 32 de ani de la căderea comunismului în Polonia şi în tot blocul estic european, inclusiv la Moscova. Atȃt pentru polonezi, cȃt şi pentru est-europeni, ,,libertatea este cea mai preţioasă dintre valori’’ - Mateusz Morawiecki.

Atunci cȃnd corporaţiile Big Tech formează un multipol informaţional şi clasifică activitatea online a utilizatorilor de reţele sociale doar ca sursă de venituri, fără să ţină cont de simbolistica internetului, înţeles şi perceput ca ,,spaţiu public’’ sau ,,piaţă publică’’, locul ,unde fiecare persoană îşi poate face ,,auzită’’ vocea se produce un clivaj al intereselor; pe de o parte, proprietarii reţelelor sociale îşi formează chiar propriile politici care fac apel inclusiv la reguli ale corectitudinii politice,  pentru cenzurarea opiniilor politice sau personale ce contravin corectitudinii politice, se ajunge implicit la încălcarea drepturilor civile. Pe de altă parte, internetul este văzut ca un mijloc de exercitare a libertăţii individuale, care se întinde pȃnă acolo unde… partizanii corectitudinii politice vor?

Ȋn timp, monetizarea tuturor activităţilor utilizatorilor prin plasarea reclamelor de publicitate a condus la acumulări financiare serioase, care sunt percepute de proprietari ca instrumente de dominaţie globală. Aceste instrumente de dominaţie globală oferă iluzia celor ce le administrează că pot să impună grosso modo ce şi cum să se gȃndească, indiferent de pattern-ul cultural. Ceea ce odinioară era apanajul regimurilor totalitare şi anume cenzura liberei exprimări, a revenit astăzi la nivelul corporaţiilor globale, care consideră că pot reduce la tăcere pe cei incomozi, chiar dacă opiniile acestora nu încalcă legea!

Legea pe care Polonia vrea să o implementeze în propriul teritoriu vizează reglementările Big Tech de a şterge acele postări considerate incorecte politic. Ministrul polonez al justiţiei, Zbigniew Ziobro precizează că societăţile ce deţin reţelele de socializare vor fi împiedicate ,,să blocheze declaraţii individuale sau să şteargă conturi de utilizator dacă nu sunt de acord cu ele”; prin urmare, noul cadru legislativ propus în Polonia vine să reglementeze relaţia dintre ,,consumatorul de socializare’’ şi ,,producătorul-furnizor’’. Se preconizează ca utilizatorii să aibă posibilitatea de a sesiza un ,,Consiliu al Libertăţii de Exprimare”, iar dacă reţelele de socializare blochează conturi sau retrag postări care nu încalcă legislaţia poloneză, ele vor fi pasibile de amenzi de până la 50 de milioane de zloţi (circa 13,35 milioane de dolari).

Un cadru legislativ reglementativ este propus şi la nivelul U.E.; la mijlocul lunii decembrie 2020 comisarul european Thierry Breton, fost CEO la Atos a prezentat proiectele de legislaţie europeană - Regulamentul privind serviciile digitale (DSA) şi Regulamentul privind pieţele digitale (DMA) - destinate să ajute  ,,să stabilim regulile jocului şi să organizăm spaţiul informaţional cu drepturi, obligaţii şi garanţii clar definite. Uniunea Europeană şi noua administraţie americană vor avea interesul să-şi unească forţele, ca aliaţi ai lumii libere”, îndeamnă comisarul Breton. Despre Breton: 

 https://ec.europa.eu/commission/commissioners/2019-2024/breton_en

Suntem curioşi cum vor colabora reprezentanţii U.E. cu noii exponenţi ai administraţiei americane pe aceste subiecte sensibile şi promitem să revenim cu noi opinii şi articole, pe măsură ce vom avea noi informaţii.