Octavian Ţîcu: Crezul meu politic este prin excelență unionist

Ca ministru mi-am asumat înlăturarea corupției din minister, într-un fel în care nu l-a făcut nimeni până atunci...

Ciclul de interviuri dedicate alegerilor din 11 iulie 2021 din Basarabia, cunoscută şi administrată astăzi sub denumirea de Republica Moldova se încheie astăzi cu interviul domnului preşedinte al Partidului Unităţii Naţionale, domnul Octavian Ţîcu. Ceea ce pot remarca acum, după ceva timp de reflecţie cu privire la Basarabia este că, d.p.m.d.v., această veche provincie romȃnească, pare să imite tiparul evolutiv al ţării-mamă, Romȃnia. La Chişinău, activităţile şi acţiunile actualei generaţii majoritare a clasei politice, sunt pe alocuri copii fidele ale omologilor de la Bucureşti (şi aici dau ca exemplu concret liderii în funcţii, mă refer la atitudinile lipsite de patriotism ale preşedinţilor Maia Sandu şi Klaus Johannis, care spun orice, numai esenţialul pe care îl aşteaptă de decenii poporul romȃn de pe ambele maluri ale Prutului, nu!).

Să-l cunoaştem mai bine pe domnul Ţîcu, pe baza propriilor răspunsuri cȃntărite şi, prin acestea, să înţelegem mai mult mentalul colectiv unionist de la est de Prut, la ,,Voci Conservatoare’’ o iniţiativă jurnalistică a The Conservative, outlet-ul de presă online al ECR.

Valentin Licxandru (VL):Pentru început, Octavian Ţîcu , spuneti-ne despre pregătirea dvs. academică. Aţi finalizat Şcoala Medie în Costuleni, după care din  1989 la 1994 aţi urmat Istorie, la Universitatea “Al.I. Cuza”, Iaşi, România şi aţi continuat cu studii de doctorat, Universitatea “Al. I. Cuza”, Iaşi, Romania cu teza “Problema Basarabiei în relaţiile româno-sovietice (1917-1940)”  între 1994  şi 2000. De ce Istorie?

Octavian Ţîcu (OŢ): Mama este istoric și m-a purtat nouă luni pregătind sesiuni la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova. Ce altceva puteam să fiu? Dincolo de asta am fost înconjurat de istorie toată copilăria mea, biblioteca casei era predominant istorică, primele romane care mi-au marcat gândirea și imaginația au fost cele istorice, iar la școală excelam la acest obiect. Am câștigat olimpiadele raionale la istorie în mai multe rânduri, astfel încât alegerea în favoarea istorie era predestinată, inclusiv genetic.

V.L.: Sunteţi implicat de mult în politica din Basarabia, administrată şi cunoscută astăzi prin sintagma ,,Republica Moldova’’: aţi fost pe rȃnd ministru al Tineretului şi Sportului, în 2013, apoi consilier raional în Ungheni în 2015, iar din 24 februarie 2019 pȃnă la 11 iulie 2021 deputat în Parlamentul de la Chişinău. Care ar fi cele mai memorabile momente din această perioadă?

O.Ţ.: Dacă le iau în ordinea indicată, atunci ca ministru mi-am asumat înlăturarea corupției din minister, într-un fel în care nu l-a făcut nimeni până atunci. Am adunat suficiente probe ca să trimit la Procuratura Generală acțiunile de corupție din partea vice-ministrului, a unui șef de direcție și a rectorului universității de sport. Evident că după demisia mea, aceste probe au fost mușamalizate, iar persoanele respective au fost scoase de sub urmărire penală. În calitate de consilier raional, mai repede decât alții am înțeles că partidul pe care-l reprezint – Partidul Popular European din Moldova, împreună cu liderul său, Iurie Leancă, nu erau decât niște instrumente docile ale oligarhului Vlad Plahotniuc, pe care le-a folosit în lupta contra lui Vlad Filat, rivalul său de atunci. Astfel, mi-am dat demisia și am plecat din partid, deconspirând această construcție puerilă.

Ca deputat sunt mai multe de spus.  Cea mai importantă realizare o consider schimbarea discursului parlamentar și impunerea unei dimensiuni intelectuale în luările de cuvânt și atitudinile publice pe care le-am avut. Din cele mai vechi timpuri, în toate statele civilizate, parlamentele au creat contexte de efervescență intelectuală și artă oratorică, discursuri emblematice care făceau din legislative un spațiu elitar, oferindu-i o aură supremă de legitimitate. M-a străduit să imprim acestui Parlament această coloratură intelectuală, de raportare și respect, care după Primul Parlament a lipsit cu desăvârșire în Parlamentele R. Moldova. Dacă vă referiți la actul legislativ în sine, atunci el este abundent, nici nu pot spune exact la câte zeci de proiecte de legi am fost autor și coautor. Dar ce va rămâne cu siguranță în memoria oamenilor va fi inițiativa legislativă privind crearea Comisiei Parlamentare pentru investigarea acțiunilor de trădare de Patrie de către Președintele Igor Dodon; Dosarul „Bahamas”, prezentat împreună cu deputatul Iurie Reniță; proiectul de lege privind interzicerea fundațiilor lui Plahotniuc-Dodon-Usatâi-Șor și desigur cele patru sesizări câștigate la Curtea Constituțională:

•  privind plafonarea amenzii în Pandemie la 50 de lei;
• privind reabilitarea victimelor represiunilor staliniste născute în deportare;
• privind caracterul ilegal al legii ce declara limba rusă a doua limbă de statș
• și desigur sesizarea privind anularea stării de urgență, care a permis doamnei Președinte Maia Sandu dizolvarea Parlamentului bandiților și hoților.

Aparte sunt mândru de faptul că am reușit în premieră pentru parlamentarismul R. Moldova organizarea unei ședințe extraordinare a Parlamentului privind consemnarea zilei Unirii Basarabiei cu România la 27 martie 1918, care a adunat reprezentații tuturor fracțiunilor parlamentare proeuropene!

V.L.: Din 2019 aţi fost ales preşedinte al Partidului Unităţii Naţionale şi anul acesta, la 11 iulie, aţi participat la alegerile anticipate pentru legislativul de la Chişinău. Cum a fost campania PUN şi cu PUN pentru aceste alegeri?

O.Ţ.: Decizia de a veni la PUN s-a produs în contextul alianței dintre Blocul ACUM, o formațiune pro-europeană din care făceam parte, și Partidul Socialiștilor, o construcție politică pro-rusă, care s-au unit pentru a-l înlătura pe Vlad Plahotniuc. Doar că în spiritul înțelegerilor parafate de Kozak, trimisul lui Putin la Chișinău, aceste formațiuni și-au dorit prelungirea alianței și a guvernării hibride, care a compromis ideea inițială a Blocului și angajamentele asumate față de alegători. Crezul meu politic este prin excelență unionist, iar prezența mea în Bloc a fost una de circumstanță, scopul imediat fiind înlăturarea regimului Plahotniuc-Dodon-Șor. Puteam forma un partid unionist sau puteam să mă alătur unei formațiuni politice deja existentă. Crearea unui partid politic unionist ar fi însemnat amplificarea „nebuniei unioniste”, în condițiile în care existau vreo patru sau cinci formațiuni declarate unioniste. Existau două alternative, fie Partidul Liberal, compromis de alianța cu Plahotniuc, pe care l-a adus la putere în ianuarie 2016, fie Partidul Unității Naționale, creat de președintele Traian Băsescu, unde s-au regăsit mai mulți fruntași ai românismului din Basarabia. Alături de PUN am participat la trei scrutine electorale. În 2019, la alegerile locale, am fost candidatul partidului la primăria mun. Chișinău, unde am înregistrat al patrulea scor electoral (5 % din voturi), după care în calitate de președinte PUN am participat la alegerile prezidențiale din noiembrie 2020, când am obținut al șaselea rezultat (2 % din voturi). Ambele scrutine au confirmat un trend ascendent al partidului, care urma să se confirme la alegerile parlamentare din 11 iulie 2021. Probabil acest fapt a speriat mai multe forțe ostile sau rezervate față de prezența unei formațiuni unioniste în parlamentul de la Chișinău. Am desfășurat campania cu sloganul „Împreună facem Unirea”, propunând cetățenilor R. Moldova un unionism iluminat, bazat pe avantajele și beneficiile Reunirii cu România pentru toți. Am avut o listă de personalități remarcabile, cu merite deosebite în promovarea românismului pe ambele maluri ale Prutului, alături de care m-am simțit mândru și cărora le mulțumesc pentru faptul că au ales să meargă alături de PUN la aceste alegeri, chiar dacă nu erau membri de partid. Noi am constituit o platformă unionistă extinsă pentru a permite oamenilor cu merite, integri și cu simțire românească să devină o opțiune de vot pentru cetățenii  R. Moldova. Am fost o pată de lumină și normalitate în politica moldovenească, readucând spiritul anilor 1990 în alegeri, prin muzică, creativitate și discurs românesc, prin promovarea valorilor noastre tradiționale românești, care de fapt reprezintă pilonii constitutivi ai acestui stat.

V.L.: Cunoaştem cu toţii rezultatele alegerilor din 11 iulie şi am văzut că frontul unionist de la Chişinău este fragmentat în trei: PUN, AUR şi PPP DA. Calculul  aritmetic arată că adunate procentele obţinute de cele trei formaţiuni sunt sub pragul de 5 sau 6 % cȃt era necesar pentru accederea în Parlament ca partid sau ca bloc/alianţă electorală. Ȋn acest caz, nu putem vorbi despre vreun cȃştig electoral al mişcării unioniste de la Chişinău. Unionismul nu este reprezentat nicicum la nivel parlamentar. Este practic o ironie ca tocmai unioniştii să piardă electoral din perspectiva neîmpinirii dezideratului ,,Unirea face puterea!’’ Cum vedeti dvs. rezultatul obţinut de PUN, poate rezultatele obţinute şi de ceilalţi, pentru că, iată, ele sunt deja motive pentru ironii din partea unor adversari politici. Regretaţi acum că nu s-a reuşit punerea de acord a unioniştilor, astfel ca ei să fie o singură voce pentru electorat?

O.Ţ.: În primul rând, nici Platforma Partidul Demnitate și Adevăr, nici Partidul Democrația Acasă nu sunt formațiuni unioniste. Unii membri sau lideri probabil sunt unioniști, dar nu și formațiunile lor politice, care n-au explicit formulată Unirea cu România în program și în acțiunea politică, cu atât mai puțin în programul electoral. În aceste alegeri unioniștii au avut două opțiuni de vot – PUN și AUR. PUN a crescut firesc, fiind un partid unionist în ascensiune, AUR a venit ca o furtună de peste Prut, încropind în grabă, cu o lună înainte de alegeri, un bloc politic camuflat din trei formațiuni-ștampilă (la alegerile prezidențiale aceste trei partide au luat toate împreună de două ori mai puține voturi ca PUN). Propunerea AUR către PUN a fost de a crea un bloc politic unionist AUR, prin care să renunțăm la identitatea noastră politică și să ne dizolvăm în AUR, așa cum au făcut Partidul Liberal, Uniunea Salvați Basarabia și Partidul Popular Român. Nu am putut accepta această ofertă și am propus un bloc unionist neutru, în care să ne regăsim cu toții plenar, chiar și cu prețul renunțării la propriile identități politice. Liderii AUR de la București n-au dorit acest lucru, iar când au dorit era prea târziu. Apoi să nu uităm că discuțiile în jurul AUR și poziționarea sa în România nu ne inspira încredere nici nouă, nici alegătorilor unioniști. Cred că lipsa unei unități a unioniștilor a contat în scorurile electorale, dar nu atât de mult cum se vehiculează. Prin respingerea AUR-lui am dorit menținerea unei alternative de vot unioniste pentru viitor, fapt care sper să conteze în alegerile care vor urma.

Vă mulţumesc pentru răspunsurile cuprinzătoare!