Statul minimal - soluția pentru ieșirea din criză -  interviu cu Florin Vasile-Șomlea - Partea a-II-a

Continuăm seria interviurilor despre mișcările conservatoare în țările est-europene alături domnul politolog Florin-Vasile-Șomlea...

Domnul Florin-Vasile-Șomlea, președintele Consiliului Reprezentanților Naționali în cadrul Partidului Alternativa Dreaptă, este născut la 4 ianuarie 1956 la Dej, județul Cluj, este licențiat în Științe Politice al Facultății de Științe Politice și Administrative din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și master în Managementul Relațiilor Internaționale și Afacerilor Comunitare al Facultății de Istorie a Universității „Babeș-Bolyai”.  A publicat trei lucrări de analiză politică, Mișcarea liberală din România post 1989 (Editura Ecumenica Press Cluj-Napoca, dec. 2006), Partidele populare din țările Uniunii Europene (Editura Cartimpex Cluj-Napoca, oct. 2007) și Puncte de vedere politice și geopolitice (Editura Libris Editorial în 2 aprilie 2017). De-a lungul anilor a avut numeroase apariții în emisiuni de analiză politică internă și internațională la televiziuni de importanță națională.

A.R. - Naţionalismul şi imaginea secularizată a societăţii pilotează atât pe liberali, cât şi pe conservatori. Ideologia naţionalistă a modificat tradiţia şi a subordonat elementele creatoare de cultură statului centralizat. Foarte important este faptul că selecţia operată în tradiţie nu separă pe conservatori de naţionalişti: și unii şi alţii vorbesc despre prigoana comunistă şi despre existenţa intereselor de controlare a cetăţenilor. Cum vedeţi dumneavoastră această confuzie dintre conservatori şi naţionalişti?

F.S.V. - Această confuzie între naționalism și conservatorism ar putea fi explicată mai degrabă prin insuficienta cultură politică de la nivelul de bază al societății românești. Puțină lume realizează diferența dintre aceste două abordări politice, naționalismul fiind o ideologie al cărei obiect de interes îl constituie națiunea, concept modern care include elemente precum comunitatea de limbă și cultură de pe un areal geografic, în timp ce conservatorismul este o doctrină politică centrată pe valorile identitare, pe cultură, familie, tradiții și spiritualitate creștină, națiunea situându-se și ea în sfera de preocupare a acestuia, dar nu la modul exclusiv!

Desigur, trebuie făcută o mică paranteză și specificat că, spre exemplu, în tradiția gândirii conservatorismului german, interpretarea teologică a condiției umane a fost înlocuită printr-o filozofie a istoriei seculare, pentru care statul organic devine vehiculul emancipării omului, fapt care a avut ca efect subminarea ideii de politică limitată (specifică conservatorismului de inspirație anglo-saxonă), libertatea fiind asociată cu o formă de doctrină naționalistă, care subordona totul imperativelor unității culturale.

Vorbind despre insuficiența culturii politice la nivelul societății românești trebuie subliniat că acest lucru a putut fi constatat încă din 1990, atunci când românii au fost luați pe nepregătite, plonjând, într-un mod abrupt, dintr-un sistem totalitar în democrație.

A.R. -  Refuzul de a dezvolta proprietatea privată şi discursul naţionalist, par a fi caracteristici ale „conservatorismului” actual, unul care nu are nimic de a face cu doctrina conservatoare. Se datorează acest lucru faptului că educaţia civică şi politica în şcoli este precară sau chiar absentă? Consideraţi că această lipsă de educaţie civică şi politica s-a făcut în mod deliberat de către clasa politică?

F.S.V. - Conservatorismul actual, în forma sa partizană, se străduiește să își croiască un drum care să îl poată aduce în prim-planul interesului public. În contextul în care asistăm la o dispută înverșunată între adepții globalizării și contraopinenții acesteia, discursul naționalist reprezintă o armă electorală eficientă, dar nu singura!

Cred că atât guvernanții din perioada de început ai revenirii țării la democrație, cât și cei care le-au succedat până în ziua da azi, nu au avut o preocupare pentru corectarea acestui neajuns, ci dimpotrivă, au profitat, în folos propriu, de situația existentă. Constatăm cu tristețe faptul că, an de an, au dispărut, sau au fost puternic afectate, discipline de studiu extrem de importante pentru formarea bunilor cetățeni. Pe acest vid educațional s-au construit, în mod nefast, multe derapaje care au afectat și afectează în continuare sociatatea românească!

A.R. - Regimul comunist, instaurat în România de către trupele sovietice, a ales calea dură a modernizării forţate: restructurarea socială, economică şi acţiunea politică. Astfel, conservatorismul a devenit principalul duşman al partidului comunist. După căderea regimului comunist, aşa-zişii oameni de dreapta au continuat controlul cetăţenilor prin construirea unui aparat de stat uriaş şi prin sărăcirea populaţiei cu tot felul de constrângeri legislative. Cum vedeţi dumneavoastră această situaţie paradoxală, ca un om care se prezintă ca fiind de dreapta să acţioneze într-un asemenea mod? Credeţi că în politica din Europa şi mai ales din România mai există politicieni autentici de dreapta?

F.S.V. - Nu se poate neglija faptul că perioada comunistă, care a fost destul de lungă și extrem de restrictivă (ca orice regim totalitar!) a lăsat urme adânci în mentalul colectiv și individual. Acest fapt nu putea fi înlăturat brusc în etapa istorică imediat următoare și constituie explicația cea mai importantă pentru reflexele celor dedicați politicii, inclusiv al celor care se consideră a fi „oameni de dreapta”.

Insuficient cunoscători ai fenomenului politic „de dreapta” (din perspectivă multiplă, filozofică, economico-socială și culturală) așa-numiții politicieni „de dreapta”, au recurs, în practică, la mecanisme de conducere cu care erau familiarizați, adică la cele de tip etatist. La asta ar mai fi de adăugat faptul că, dintr-o perspectivă istorică, însăși edificarea României moderne s-a realizat după modelul francez, al statului centralizat, nu după cel german sau britanic, care, ambele, mizează pe descentralizarea politică, administrativă și bugetară.

Dacă mai avem „oameni de dreapta”?! Eu cred că da, în Europa mai există „oameni de dreapta”, atât intelectuali, cât și în politica propriu-zisă. Și în România avem „oameni de dreapta”! Problema pe care o văd eu nu e aceasta, ci, în ce măsură aceștia comunică de o manieră eficientă cu societatea și dacă, nu cumva, rămân cantonați în sfera sterilă a abordărilor teoretice intelectualiste.

A.R. - Se vorbeşte foarte mult în spaţiul public despre un stat minimal cu un aparat instituțional simplificat și eficient, care să lucreze în slujba cetățenilor și care să reducă povara fiscală pe care aceștia trebuie să o suporte. Credeţi că aceasta este o soluţie eficientă pentru ieşirea din criză economică acută? Dacă da, cum vedeţi acest lucru posibil?

F.S.V. - Ideea statului minimal a fost și rămâne o preocupare, atât din punct de vedere politic cât și economico-social, pentru toți cei care vizează bunăstarea și înțeleg, la modul profund, cum se poate ajunge la ea. Primii care s-au manifestat în acest sens, dincolo de conservatorii începutului perioadei moderne, au fost libertarienii, cel mai important nume care îmi vine în memorie acum fiind cel al lui Robert Nozick și a lui carte „Anarhie, stat și utopie”.

Așa după cum e cunoscut, conservatorismul a afirmat dintotdeauna adeziunea lui la ideea statului minimal, pronunțându-se în favoarea preluării din mâinile guvernului central a tuturor activităților care pot fi exercitate în teritoriu, abordare care, în Occident, poartă un nume: subsidiaritate! Ideea statului minimal ar fi o soluție pentru ieșirea din actuala criză economică, care se prefigurează a fi extrem de nocivă! Nu știu, însă, în ce măsură cei care conduc azi România doresc asta! Personal cred că sunt departe de o astfel de abordare!

Fără a avea pretenții de a acoperi întreaga problematică, printre măsurile pe care le-ar putea lua o guvernare bazată pe ideea statului minimal ar fi intervenția în sprijinirea activităților economice ale patronatului autohton, prin acordarea de credite compensatorii pentru pierderile de până acum și reducerea sau chiar anularea impozitării pentru o perioadă de un an, doi sau trei, totul condiționat de utilizarea judicioasă a fondurilor respective și cu obligativitatea ocupării forței de muncă.

A.R. - Într-o comunitate, doar conștiința fiecărui om poate deosebi binele de rău; de aceea, nimeni altcineva nu îi poate fi o călăuză mai bună în împlinirea rostului său în această lume spre beneficiul maxim al lui și al celorlalți membri ai comunității. Consideraţi că trebuie subordonată din nou politica principiilor morale, aşa cum trebuie asigurată respectarea valorilor de către cei care-şi asumă imensa răspundere de a reprezenta pe cetăţeni în Parlament?

F.S.V. - Moralitatea reprezintă unul dintre aspectele fundamentale ale societății din toate timpurile. Din nefericire, ea a fost sacrificată, cu bună știință, mai ales în ultimele secole, pe altarul ideii de pragmatism dus la extrem (vezi principiile așa numitei „societăți de consum”).

 Ceea ce vedem astăzi negativ este consecința acestui fapt! Concomitent s-a mai produs ceva care nu este întotdeauna luat în considerare, dar care are importanță: e vorba despre desacralizarea vieții publice, de scoaterea lui Dumnezeu din viața cetății (influență a Iluminismului)! Fenomenul, început cu Revoluția franceză de la 1789, s-a generalizat mai apoi și a continuat neîntrerupt, pe toate meridianele și paralele, până azi. Cele două aspecte amintite sunt legate între ele indisolubil și stau la baza societății contemporane, extrem de atomizată și măcinată de multiple racile.

În ceea privește asumarea de către parlamentari a valorilor morale, da, desigur, ar fi de dorit asta! Mi-e teamă, însă, că nu vom vedea curând așa ceva, ci dimpotrivă. Este suficient să aruncăm o privire superficială asupra activității și componenței legislativului românesc din aceste trei decenii scurse pentru a realiza continua degradare a calității activității parlamentare și a componenților legislativului.

Ne rămâne doar speranța pentru viitor într-o corectare din mers a lucrurilor!