Ce este conservatorismul și cum îl percepem noi? (partea I)

Ce este de fapt conservatorismul și modul de viață conservator?...

Ce este de fapt conservatorismul, modul de viață conservator, comportamentul unei persoane conservatoare și atitudinea consevatoare a unei persoane sau al unui grup de persoane? Comportamentul conservator și conduita conservatoare sunt de obicei trăsături  personale, repreentate de un comportament tradițional, bazat pe experiență proprie sau a familiei, influențat de cultură și nivelul de trăi, de mediul în care trăiesc și relaționează cu alte persoane asemenea lor, de activitatea pe care o desfășoară, de nivelul de pregătire pe care îl au, de rutină zilnică pe care o adopta.

Persoanele conservatoare sunt în general, mulțumite de modul în care trăiesc, acceptă viață cu bune și rele, consideră că totul se bazează pe soarta care le-a fost dată și cred în propriul destin, fără a accepta noutățile și schimbările care consideră că le-ar dăuna, i-ar îngreuna și pe care nu le consideră necesare. Orice schimbare pe care ar trebui să o realizeze persoană conservatoare ar produce în gândirea să nesiguranță și ar reprezenta un efort suplimentar, de aceea o respinge din convingere. Pentru conservatori viața individuală reprezintă rutină.

În politică, conservatorii urmăresc realității prezente, imediate. Menținerea societății în standardele existente, aplicarea și respectarea normelor juridice impuse de către stat, buna administrare a statului, evitarea  apariției conflictelor  sociale sau individuale. În perspectiva politică, partidele politice conservatoare ajunse la guvernare, au îndatorirea conservării societății și a economieii existente în țară și se fundamentează pe valori tradiționale. 
Guvernarea conservatoare,  presupune o subordonare strictă, și face distincție între elitele societății și mase considerând cetățenii că pe niște simpli ”supuși” ai statului. Caracteristică  guvernării conservatoare o reprezintă respingerea tuturor situațiilor politice existente în contemporanitate, dar și a celor care vor apărea în viitor bazndu-se pe păstrarea situațiilor politice anterioare, pe care le impun la nevoie chiar  prin  forță: (totalitarism, dictatură). Conservatorismul poate degenera și în naționalism.

Ca și doctrina politică conservatorismul a reprezentat doctrina aristrocrației, fondarea acesteia s-a realizat în Anglia, unde aristrocrația a reușit să se mențînă la putere. Doctrina politică conservatoare, reprezintă fundamentarea teoretică a opțiuniilor politice ale aristrocrației engleze, întoarcerea continuă a acestei teorii politice către istoria politică și socială medievală.  Astfel, conservatorii resping schimbarea sub orice formă, inclusiv schimbarea socială. Conservatorii acceptă schimbarea socială, doar dacă este neapărat necesară și dacă nu afectează substanța, dacă schimbarea este parțială și formală, o schimbare totală,  revoluționară nu este posibilă în viziunea  doctrinei conservatoare, schimbarea  totală a societății, este  în concepția  conservatorilor cel mai mare ”rău” posibil. Sub aspect social, progresul social se naște din lupta contrariilor, a antagonismelor sociale, dar acest lucru  este negat cu fermitate de doctrina conservatoare.

În concepția conservatorismului trebuie schimbat numai ceea ce este degradat, distrus, iar noul, trebuie să  se supună principiilor vechi, tradiționale .
Conservatorismul nu respinge total ideea de schimbare dar, în concepția acestei doctrine  schimbarea  poate  să se realizeze gradat, fără a zdruncină societatea, transformările parțiale fiind posibile, dar acestea să fie imperceptibile, în timp îndelungat, pe întinderea vieții unor  întregi  generații de oameni. Schimbarea,  nu trebuie să conducă  la modificarea totală și imediată a economiei, a obiceiurilor și moravurilor societății.
Revoluția  este  exclusă din doctrina conservatoare. Singură acceptare a revoluțiiei este revoluția conservatoare pentru readucerea în prezent a  unor practici politice istorice, spre întărirea stării de fapt și de drept existentă din trecut, printr-un proces lent.

Conservatorii manifestă teamă față de progres și față de consecințele produse de schimbările sociale. Doctrina politică conservatoare presupune  menținerea stării de fapt și de drept sociale care sunt existente, având drept scop menținerea pe viitor a societății cu formele organizaționale din prezent. Conservatorii  recunosc, în prezent, drepturile și libertățile fundamentale ale omului și ale cetățeanului, dar pentru ei prioritatea o reprezintă statul. Individul, în această concepție este subordonat statului și autorităților statului, pentru păstrarea ordinii și a puterii de stat. Conservatorismul manifestă o oarecare indiferentă față de democrație, pentru acesta, formă de guvernământ ideală este  monarhia.
În doctrina conservatoare libertatea individuală reprezintă recunoașterea îndatoririlor, a obligațiilor care revin individului, cetățeanului în raport cu instituțiile și cu autoritățile statului și este recunoscută atâta timp cât nu aduce atingere intereselor statului.

În opinia  conservatorilor, libertatea individuală trebuie să respecte obiceiurile și tradițiile, valori supreme pe care se întemeiază societatea și statul. Libertatea individuală este limitată indirect de către stat și direct de către tradiții, obiceiuri istorice, percepute că și valori supreme de către guvernările conservatoare. Tradiția ,care este baza a doctrinei politice conservatoare, o particularizează față de  celelalte doctrine politice. În concepția conservatorisului tradiția este reprezentată de cutume, de obiceiuri politice, juridice, morale, practici repetate în societate  cu valoare de lege, considerate în acord cu  nevoile societății. Tradiția este  o inerție și împiedică  evoluția societății, dezvoltarea rapidă a acesteia și devine, un mod de viață a cetățenilor,în concepția conservatoare.

Menținerea  societății în  vechile tipare  nu este benefică pentru dezvoltarea societății, după cum s-a demonstrat în practică socială. Individul aparțînând unei  clase  sociale are automat imprimată  și  concepția conservatoare în conștiința politică, devenind conservator din instinct pentra a păstra pentru sine  privilegiile dobândite prin  naștere.
La noi în țară, tradiția poporului român este  reprezentată de  respect față de oameni, bună-cuviință, lupta pentru eliberare națională și socială, pentru independența țării . Avem frumoase  obiceiuril moștenite din strămoși o  morală și moravuril specifice societății românești. Din punct de vedere politic nu acceptăm însă conservarea  tradițiilor politice antebelice sau interbelice, cu scopul menținerii acestora și pe viitor. Tradiția și cunoașterea ei de către noile generații este și va fi singură modalitate de cunoaștere a realității sociale.
Conservatorismul este un curent de gândire legat de trecut și are o tendința reacționară. Conservatori contemporani  sunt cei care doresc să menţînă vechile structuri instituţionale pentru a-şi păstra privilegiile. Conceptul de conservatorism a fost deformat de propagandă comunistă, care a împărțit țară în comuniști, clasa perfectă în concepția lor, care reprezintă masele largi ,muncitorimea pe de-o parte și intelectualii, în general numiți „reacţionari”, care erau legionarii şi conservatorii, pe de altă parte. Aceste personae cu viziuni conservatoare erau considerate că facând parte din  mișcările extremiste cum ar fi nazismul. Conservatorismul  poate fi considerat o filozofie privind existenţa umană, filozofie care este diametral opusă mişcărilor extremiste menţionate mai înainte. Esenţa filozofiei sale este convingerea că viaţa oamenilor este caracterizată de tensiuni care pot fi  reduse  prin  acţiunea politică, dar niciodată  nu pot fi pe deplin eliminate.

Ca și mișcare intelectuală conservatorismul reprezintă  manifestarea  unui  ataşament faţă de o scară de valori care nu se schimbă odată cu regimul politic. 
Conservatorismul a apărut că mişcare intelectuală odată cu restructurarea  mentalităţilor. Pe plan politic, restructurarea mentalitatilora  ajuns să propună un nou model  despre om, care se asociază cu semenii săi într-o comunitate. A apărut  o nouă imagine, a omului  văzut că o unitate autonomă a naturii şi care se asociază cu semenii săi în mod conştient, printr-un act de voinţă.  În timpul  Revoluţiei Franceze  s- a urmărit instaurarea unui regim politic care se baza  pe o nouă structură cu  un concept nou ,cel de  „revoluţie”,o mişcare ce provoacă apariţia unei situaţii noi, cu o nouă viziune despre lume ,bazată pe ideea de originalitate și creativitate.

Religia și simbolurile religioase au fost rând pe rând puse în slujba consolidării autorităţii politice. Suveranii au devenit  reprezentaţi ai lui Dumnezeu pe pământ au dobândit astfel un plus de autoritate  și s-au considerat reprezentanți  ai voinţei divine. Filozofii  vremurilor  au susținut faptul că Dumnezeu a creat lumea dar suveranii au primit puterea de a o dirija, astfel s-a  ajuns la supunerea  față de regi şi  față de anturajul acestora. S-a ajuns la  o subordonare a persoanei ,a  vieţii private,a  voinţei individuale. Dumnezeu  a fost creatorul ființei  umane pe care a înzestrat-o cu rațiune. Rațiunea este reglată de ordinea din univers, astfel încât  rațiunea și ordinea din univers, naturală duc la nașterea legilor în care să se reflecte voinţa tuturor, voință colectivă. O consecință a ordinii din univers, naturale este egalitarismul.

va continua...