Identitatea individuală vs perspective conservatoare (partea I)

Conservatorismul în secolul al XIX-lea s-a născut dintr-o critică a violenței Revoluției Franceze și a raționalismului său intensificat. 

 Politologii nu sunt de acord cu importanța ideologiei, adică dacă ideologia este o trăsătură pozitivă, negativă sau neutră a societății moderne. Termenul ideologie a fost folosit pentru prima dată de francezi la începutul secolului al XIX-lea. Studiile au arătat că francezul Antoine Louis Claude Destutt de Tracy este autorul acestui termen și a folosit acest termen în lucrarea sa despre Iluminism. În conceptul său, ideologia este studiul procesului de formare a gândurilor, a ideilor, “o știință a ideilor”. Karl Marx și Friedrich Engels au susținut opinii diferite cu privire la importanța ideologiei și a propus o altă teorie care o contrazice pe Tracy, considerând că ideologia este doar un mod prin care unii oameni se pot apăra.

Acesta este motivul pentru care ideologia își pierde sistemicitatea, dar abordează în schimb subiectivitatea indivizilor sociali, creând astfel modele comportamentale pentru ca aceștia să își atingă obiectivele politice.

Conservatorismul în secolul al XIX-lea s-a născut dintr-o critică a violenței Revoluției Franceze și a raționalismului său intensificat. Acest raționalism a inventat o societate artificială. A fost o ideologie moderată care nu a ignorat epoca trecută și politica sau cultura, experiența tradițională. Vicepreședintele dr. Adrian Paul Iliescu a concluzionat că: “conservatorismul nu reprezintă o cramponare de trecut ci o eliberare de iluzii. Gândirea conservatoare este gândirea vindecată de cinci iluzii: iluzia Adevarului, care este totdeauna partțal și, de fapt, amestecat cu eroarea; iluzia Perfectiunii sau a Absolutului, care nu exista si nu pot fi atinse; iluzia Revoluției sau a schimbării salvatoare, care nu e niciodata salvatoare; iluzia Progresului, care nu e niciodata atat de mare cum pare și care e însoțit de regres și iluzia idealurilor – politica guvernată de idealuri grandioase fiind cea mai nebunească politică.

Conservatorismul nu trebuie confundat cu tradiționalismul, care se opune noului conținut al schimbării și reformei. Ideologia conservatoare este un răspuns la schimbările aduse de revoluția franceză și este, de asemenea, un răspuns la liberalism. Tracy crede că liberalismul este un concept revoluționar.

Esența acestei ideologii se află în dictonul contelui Falkland care spunea:

“Atunci cand nu este necesar sa schimbi ceva, este necesar sa nu schimbi nimic”.

Dintr-o perspectivă conservatoare, radicalismul politic, ideologia revoluționară și greșelile majore ale lui Rousseau, considerat părintele doctrinelor politice totalitare, ridică unilateral drepturile și libertățile, neglijează obligațiile sau cel puțin vorbește despre libertate acordându-i cea mai mare importanță. Burke consideră că baza pentru reordonarea priorităților și priorităților sociale existente este că, dacă drepturile și libertățile nu pot fi constrângeri, atunci constrângerile și obligațiile oamenilor fac parte din drepturile lor: „“constrangerile exercitate asupra oamenilor trebuie socotite ca făcând parte dintre drepturile lor, la fel ca și libertățlile” 

Privind dintr-o perspectivă conservatoare, greșelile majore ale radicalismului politic, ideologiei revoluționare și conservatorismului românesc sunt similare cu cele din Europa. Ca răspuns la liberalism, s-a îndreptat spre dezvoltarea organică a societății, menținând tradiția. În ceea ce privește societatea însăși, este necesar să se înființeze o instituție modernă, în ceea ce privește conceptul său, aceasta trebuie creată. Implementarea unei politici privind politica „pasilor marunti”, ceea ce înseamnă un progres mai lent, dar mai stabil.

Una dintre cele mai importante caracteristici ale conservatorismului este tendința de a acorda prioritate obligațiilor asupra drepturilor, datoriilor și libertăților. O persoană cu o perspectivă conservatoare „tinde să privească societatea politică mai degrabă ca o piramidă a responsabilităților decât ca un cadru de drepturi. “este înclinat să vadă societatea politică mai curand ca o piramidă de indatorii decât ca un cadru de drepturi”. Această particularitate a conservatorismului este remarcabilă. De la cel puțin Revoluția franceză din 1789, multe tendințe politice și morale, în special tendințe radicale sau „revoluționare”, precum și anumite tipuri de liberalism, au insistat mai degrabă asupra drepturilor și libertăților decât asupra constrângerilor și obligațiilor.

„Liberte, Egalite, Fraternite”, deviza nationala a Frantei,  ilustrează perfect acest accent: sloganul arată că libertatea este pe primul loc și trebuie descoperită.

Conservatorismul nu insistă asupra acestui mod de a privi lucrurile. El crede că celebra zicală a lui Rousseau, iubit de toate tendințele politice radicale: „Omul s-a nascut liber și pretutindeni se află în lanțuri”, este un punct de plecare extrem de suspect pentru înțelegerea condiției umane. Convingerea de bază a conservatorismului este că omul nu se naște liber, ci își asumă responsabilitatea față de Dumnezeu, față de alții, descendenții săi și chiar față de strămoșii săi. Prin urmare, este o greșeală periculoasă creșterea libertății. Datoria, ca și drepturile individuale, nu provine din „contractul social”, care este înțeles ca o practică conștientă, relativ târzie, ci de la Dumnezeu și de la caracterul uman.
Au un caracter natural și, în sensul că sunt pedepsiti de Dumnezeu, preced orice contract deliberat și sacru. Am observat că libertatea nu face excepție aici, deoarece există încă drepturile primitive ale omului și toată lumea are dreptul de a-și stăpâni propriile drepturi “dreptul originar al omului, dreptul fiecaruia de a se carmui singur”, nu numai libertatea, dar  si responsabilitatea este, de asemenea, o parte internă a naturii și condiției umane.

Principii: libertatea personală este mai importantă pentru conservatorism decât egalitatea; poziționarea conservatorismului este concentrarea puterii politice asupra oricui, chiar și în rândul mulțimii; aderă la teoria organică a societății, care ar trebui să includă ierarhia grupurilor și claselor, precum și cooperarea dintre grupuri; respectul pentru tradiție și patrimoniu cultural este asumat;  raționalitatea și proprietatea sunt considerate ca soluții la problemele sociale; religia ca bun cultural tradițional trebuie respectată; liniile ideologice cele mai conservatoare sunt o forma de recunoastere a adevaratelor valori.

Majoritatea autorilor încearcă să arate că nu avem de-a face doar cu un singur fel de conservatorism, ci și cu multiple aspecte ale aceleiași doctrine. Prin urmare, Samuel P. Huntington   a identificat trei forme de conservatorism:
              1. Conservatorismul aristocratic;
               2. Conservatorismul autonom;
               3. Conservatorismul situational.
Alți autori cred că această ideologie este un răspuns la trecerea de la feudalism la modernitate, dar este o doctrină a modernității care îi face pe oameni nostalgici. Edmund Burke,  este un om care a stabilit o ideologie conservatoare. În „Reflections on the French Revolution”, Karl Mannheim a exprimat o scuză pentru tirania stabilită în Marea Britanie în numele poporului francez revoluționar.

Desigur, democrația la care se referă cu siguranță nu este acea “democrație” de azi. El a menționat doar reprezentativitatea și doar câțiva cetățeni, cei care plătesc impozite, și cei bogați, cei despre care crede că ar trebui să devină cetățeni. Francezul Raymond Aron, filosof, sociolog și politolog spune că “Regimurile totalitare sunt într-adevăr revoluționare; democrațiile sunt în esență conservatoare”. Karl Marx va păstra sensul negativ al conceptului de ideologie, deoarece este folosit ca metodă de a oprima clasele exploatate. El definește orice iluzie politică produsă de experiența politică a clasei sociale drept ideologie - motiv pentru care o numește conștiință falsă. Pentru Karl Mannheim, ideologia nu are neapărat un sens negativ, dar este o parte indispensabilă a societății umane. 

Conservatorismul este de obicei definit ca o stare de spirit, mai degrabă decât ideologia în sine. Pentru a fi conservator, trebuie să se pastreze câteva lucruri - menținere, situație, poziție etc. Cu toate acestea, conservatorii sunt considerați și cei care manifestă rezistență la schimbare chiar dacă situația lor nu este neapărat favorabilă, cum ar fi locuitorii din zonele rurale sau orașele mici, care nu își pot imagina un alt mod de a trăi în afara lor. Prin urmare, putem defini conservatorismul ca o rezistență teoretică clară și sistematică la schimbare, care este o ideologie concepută pentru a apăra statu quo-ul stabilit în fața oricărei schimbări rapide sau forțate. Acest flux de gândire nu este schimbare sau inovație în sine, ci doar schimbare de dragul schimbarii, novație inutilă și artificială. 

va urma....